Minore date dispărute, depistate de polițiști

Trei minore de 11, 15 și 16 ani, ale căror dispariții/plecări voluntare au fost semnalate de părinți, au fost găsite, luni, de polițiști și încredințate părinților.

„În jurul orei 17:15, Poliția municipiului Dej a fost sesizată de către o femeie din comuna Bobâlna cu privire la faptul că nu-și mai găsește fiica, de la ora 15:30. Cele două se aflau pe raza municipiului Dej, pe strada 1 Mai, iar la un moment dat fiica reclamantei, în vârstă de 11 ani, ar fi plecat de lângă ea. Polițiștii s-au mobilizat rapid și au demarat verificări de îndată, reușind să o depisteze pe minoră în scurt timp, pe strada Gheorghe Șincai, din Dej. Aceasta a fost condusă la sediul unității de poliție, iar ulterior încredințată părinților” – informează IPJ Cluj.

***

Un alt caz, semnalat în 16 august polițiștilor din cadrul Secției 3 Poliție Rurală Baciu, se referă la plecarea de la domiciliu a unei tinere de 15 ani, din comuna Baciu. Conform celor sesizate, aceasta ar fi plecat de la domiciliu spre Cluj-Napoca și nu s-a mai întors acasă. Familia ar fi încercat în mod repetat să ia legătura cu minora, însă aceasta avea telefonul închis.

În urma investigațiilor efectuate, tânără a fost depistată pe raza localității Viile Tecii, cu sprijinul polițiștilor din cadrul Postului de Poliție Teaca, și a fost încredințată părinților.

***

Polițiștii Postului de Poliție Comunal Gilău au fost sesizați, luni, 26 august, cu privire la plecarea de la domiciliu a unei tinere de 16 ani, din Miercurea Ciuc, în privința căreia existau indicii că se află pe raza localității Gilău.

În urma investigațiilor efectuate, tânăra a fost depistată la domiciliul unei persoane din localitate și încredințată părinților.

D.S.F.

Articole din aceeasi categorie