Medicul legist clujean Paul Mucichescu a fost achitat

Medicul legist clujean Paul Mucichescu, trimis în judecată de procurorii Parchetului Curţii de Apel Cluj pentru abuz în serviciu contra intereselor persoanelor şi mărturie mincinoasă a fost achitat. Magistraţii clujeni au considerat că fapta pentru care Mucichescu a fost trimsi în judecată nu a fost săvîrşită cu vinovăţie. Hotărîrea Judecătoriei Cluj-Napoca nu este definitivă, putînd fi atacată cu apel. Legistul clujean a fost acuzat prin rechizitoriu că ar fi întocmit în mod eronat, cu intenţie, un raport de contraexpertiză medico-legală, din care reieşea că un bărbat din Dej, care a fost agresat de doi poliţişti de la Brigada de Crimă Organizată, ar fi avut nevoie de mai puţine zile de îngrijiri medicale decît a stabilit iniţial un alt medic legist.

Paul Mucichescu, medic legist la Institutul Medico Legal din Cluj-Napoca, a fost acuzat că a  întocmit, în 20 decembrie 2011, o expertiză medico-legală cerută de instanţă într-un dosar în care poliţiştii Otniel Podea şi Daniel Mora erau judecaţi pentru purtare abuzivă. Cei doi oameni ai legii au fost deferiţi instanţei pentru că, în 13 aprilie 2010, l-au agresat pe Alexa Vaida, chiar în faţa casei acestuia din Dej. Vaida a fost practic confundat cu un proxenet, iar în urma agresiunii a fost supus unor investigaţii medicale la Unitatea de Primire a Urgenţelor, la Clinica de Ortopedie şi la Neurochirurgie, reieşind că a suferit o fractură de claviculă şi alte leziuni. Pe baza radiografiilor primite, Alexa Vaida a obţinut de la IML Cluj un certificat medico-legal din care reieşea că leziunile suferite necesită 40 de zile de îngrijiri medicale. Alexa Vaida i-a reclamat, apoi, pe cei doi poliţişti la Parchet, în final oamenii legii fiind deferiţi instanţei pentru purtare abuzivă.

În timpul judecăţii s-a cerut o altă expertiză în cazul lui Vaida. Documentul a fost întocmit de legistul Paul Mucichescu şi arăta că leziunile pe care le-a suferit Vaida în 13 aprilie 2010 necesitau doar patru zile de îngrijiri medicale, iar fractura claviculei apăruse cu şase săptămîni înainte de momentul 13 aprilie 2010. Pentru a susţine aceste concluzii, Mucichescu ar fi ataşat la dosar radiografii care nu aveau nicun fel de număr şi nume, contrar procedurilor din cazurile de examinare radiologică. Mai mult, s-a folosit şi de martori care nu au fost prezenţi în momentul incidentului, dar care au apărut în zonă după cîteva minute.

După ce expertiza lui Mucichescu a fost depusă la dosar, Alexa Vaida a solicitat o altă expertiză medico-legală, de data aceasta la Institutul Naţional de Medicină Legală “Mina Minovici” Bucureşti. Legiştii bucureşteni au arătat că expertiza efectuată de Mucichescu nu ar corespunde realităţii şi că fractura suferită de Vaida era din data de 13 aprilie. Vaida a demonstrat, de altfel, prin martori că înainte de 13 aprilie nu a avut niciun fel de probleme şi că a fost la serviciu, unde era încadrat şofer. Acesta a spus că, dacă avea clavicula fracturată, nu putea să conducă în acea perioadă maşina sau să ridice greutăţi, aşa cum a făcut în cele şase săptămîni dinainte de 13 aprilie 2010.

C. PURIŞ

Articole din aceeasi categorie