Material lemnos în valoare de peste 9.000.000 lei, confiscat de polițiști în primele șapte luni ale anului

Polițiștii au confiscat aproape 32.000 de metri cubi de lemn, în valoare de peste 9.300.000 de lei, în urma acțiunilor desfășurate în primele șapte luni ale anului pentru protecția fondului forestier. În această perioadă, Poliția Română a organizat peste 28.400 de controale pentru depistarea neregulilor din acest domeniu.

„La nivel naţional, polițiștii au verificat aproape 7.300 de exploatări forestiere, depozite, instalații de depozitare sau ocoale silvice și structuri subordonate. În urma activităților desfășurate, polițiștii au întocmit aproape 5.000 de dosare penale în care sunt cercetate peste 1.800 de persoane bănuite de comitere unor infracțiuni prevăzute de legislația privind protecția fondului forestier. Ca măsură complementară, au confiscat aproape 32.000 de metri cubi de material lemnos, în valoare de 9.320.000  lei. De asemenea, au fost ridicate 242 de fierăstraie mecanice, 137 de topoare, trei tractoare, un TAF, 79 de autovehicule și 101 atelaje” – informează IGPR.

Totodată, în urma apelurilor prin serviciul 112, privind transporturi ilegale de materiale lemnoase, au fost aplicate 221 de sancțiuni contravenționale, în valoare de 455.000 de lei, iar 169 de mc de material lemnos au fost confiscați sau reținuți în vederea stabilirii provenienței.

D.S.F.

Articole din aceeasi categorie