IPJ Cluj: Peste 100 de poliţişti vor asigura desfăşurarea bacalaureatului în condiţii de siguranţă

Peste 100 de poliţişti clujeni vor asigura, zilnic, buna desfăşurare a examenului de bacalaureat – a anunţat, luni, Inspectoratul de Poliţie al Judeţului Cluj.

„Pentru prevenirea evenimentelor negative şi asigurarea desfăşurării în condiţii de linişte şi siguranţă a examenelor, Inspectoratul de Poliţie al Judeţului Cluj a dispus măsuri de suplimentare a dispozitivelor Politie-04de ordine şi siguranţă publică. Astfel, pe lîngă dispozitivul curent, zilnic, peste 100 de poliţişti de ordine publică, de la rutieră şi poliţişti judiciarişti vor asigura măsurile specifice în zona unităţilor de învăţămînt/ centrelor de examen din mediul urban şi rural. Acestea vor fi incluse în itinerariile de patrulare, în special pe timpul plecării şi sosirii candidaţilor şi a însoţitorilor acestora la/de la locurile de susţinere a examenelor” – se precizează într-un comunicat al IPJ Cluj, remis presei.

Potrivit aceleiaşi surse, poliţiştii vor acţiona în zona adiacentă instituţiilor de învăţămînt pentru depistarea şi luarea măsurilor legale faţă de persoanele care, prin comportamentul sau activităţile pe care le desfăşoară, afectează climatul de siguranţă publică. În ceea ce priveşte poliţiştii rutieri, aceştia vor asigura fluidizarea traficului rutier, prevenirea accidentelor rutiere, precum şi a ambuteiajelor.

M. T.

Articole din aceeasi categorie