IGPR: Peste 1.000 de percheziții pe colete trimise prin corespondență

Peste 1.000 de percheziții pe colete trimise prin corespondență, vizând traficul cu tutun prelucrat și eludarea plății accizei la bugetul de stat, sunt efectuate în aceste zile de polițiștii de la transporturi.

Potrivit IGPR, acțiunile au demarat în urmă cu două zile și au avut la bază o documentare informativă minuțioasă, reușindu-se până acum confiscarea a 1.600 kg de tutun prelucrat, supus accizării. Prejudiciul adus bugetului de stat se ridică la aproximativ 140.000 de euro. De asemeni, în urma perchezițiilor efectuate, au mai fost identificate tuburi și filtre pentru țigarete, dar și o mașină de fabricat țigarete.

„Dacă toate acestea ar fi ajuns la destinatari, s-ar fi putut confecționa aproape 2.000.000 de țigarete contrafăcute (estimativ, aproape două TIR-uri) care ar fi ajuns pe piața neagră din România, putând afecta, totodată, sănătatea consumatorilor” – precizează IGPR.

Referitor la aceste percheziții, Poșta Română anunță că și-a oferit tot sprijinul necesar desfășurarea acțiunii, precizînd, totodată, că răspunderea pentru conținutul coletelor aparține exclusiv expeditorilor. „Angajații Poștei Române sunt răspunzători de respectarea normelor cu privire la lista obiectelor interzise și admise la expediere din oficiile poștale. Astfel, atât pe site-ul oficial al companiei, cât și în oficiile poștale, există afișate liste cu obiectele care nu pot fi trimise. Mai mult, fiecare salariat este instruit să informeze corect clienții în astfel de situații, dacă un colet este prezentat deschis. În cazul în care coletele vin ambalate și sunt destinate țarilor membre UE, răspunderea asupra conținutului acestuia îi revine în totalitate expeditorului. În cazul în care un colet este destinat țărilor non UE, acesta se deschide pentru a fi vămuit. În cazul de față, însă, fiind colete interne, tutunul și înlocuitorii de tutun prelucrați nu se regăsesc pe listele cu obiecte interzise la expediere” – precizează Poșta Română, într-un comunicat remis, miercuri, presei.

În același document se amintește că Poșta Română încurajează acțiunile de control ale statului și colaborează strâns „cu orice autoritate de control abilitată pentru sprijinirea unor astfel de acțiuni și pe viitor”.

D.S.F.

Articole din aceeasi categorie