IGPR: Numărul infracţiunilor săvîrşite cu violenţă în minivacanţa de Revelion – sub media ultimilor ani

În ultimele trei zile, poliţiştii au depistat, la nivel naţional, peste 364 de persoane bănuite de comiterea unor infracţiuni, dintre care 213 persoane au fost prinse în flagrant. Ca urmare a probării activității infracționale, 21 de persoane au fost reţinute şi 5 arestate informează IGPR.

Potrivit unui comunicat al Poliţiei Române remis, duminică, presei, în cadrul activităților specifice Politist-3desfășurate, polițiștii au identificat 50 de persoane urmărite, din care 46 la nivel național și 4 la nivel internațional.

Pentru abaterile de la normele contravenţionale, poliţiştii au aplicat aproximativ 8.951 de sancţiuni, în valoare de peste 2.360.090 de lei şi au confiscat bunuri în valoare de 69.256 de lei.

„Poliţiştii au aplanat 736 stări conflictuale şi au aplicat 1883 de sancţiuni contravenţionale pentru nerespectarea normelor privind ordinea şi liniştea publică prevăzute de Legea 61/1991, pentru sancţionarea faptelor de încălcare a unor norme de convieţuire socială, a ordinii şi liniştii publice au aplicat 94 sancţiuni prevăzute de Legea 12/1990 privind protejarea populaţiei împotriva unor activităţi comerciale ilicite, 26 la Legea 333/2003 privind paza obiectivelor, bunurilor, valorilor şi protecţia persoanelor, 39 la Legea nr. 171/2010, Codul Silvic. În ceea ce priveşte evoluţia accidentelor rutiere, se constată o scădere a numărului acestora in ultimii 5 ani, iar numărul persoanelor decedate se situează la mai puţin de jumătate față de media anilor precedenți. Pentru neregulile constatate în trafic, poliţiştii au aplicat 6.436 de sancţiuni contravenţionale, 2.190 fiind pentru depăşirea limitelor legale de viteză, 78 pentru conducere sub influenţa băuturilor alcoolice, cu o îmbibaţie mai mică decît cea de la care fapta este considerată infracţiune. Totodată, poliţiştii au retras 117 certificate de înmatriculare şi au reţinut peste 2.000 de permise de conducere în vederea suspendării exercitării dreptului de a conduce autovehicule pe drumurile publice, 112 pentru conducere sub influenţa băuturilor alcoolice şi 116 pentru conducere cu viteză excesivă, restul fiind pentru alte abateri” – informează IGPR.

La trecerea dintre ani, peste 12.000 de poliţişti au acţionat suplimentar faţă de dispozitivul zilnic, în toată ţara, în locurile unde au avut loc manifestări religioase, în zonele cu aflux mare de public, precum şi pe principalele drumuri naţionale şi autostrăzi, în vederea evitării oricăror evenimente nedorite şi pentru fluidizarea traficului şi diminuarea riscului rutier. Zilnic, au fost în teren peste 4.000 patrule de ordine şi siguranţă, iar efectivele de poliţie rutieră au utilizat aproximativ 800 de autospeciale, dintre care peste jumătate dotate cu aparate radar.

„Măsurile luate de poliţiştii care au acţionat pentru păstrarea ordinii şi siguranţei publice, siguranţei rutiere şi a transporturilor feroviare au făcut ca oamenii să se bucure în linişte atît în noaptea de revelion cît și în primele zile ale noului An. Prezenţa activă a poliţiştilor a făcut ca în această perioadă să nu fie înregistrate evenimente deosebite, iar numărul infracţiunilor săvîrşite cu violenţă şi cele de natură judiciară să se situeze sub media ultimilor ani, reliefînd faptul că măsurile pentru creșterea siguranței cetățeanului, adoptate de către Poliția Română și-au atins scopul. Aceste rezultate se datorează şi cetăţenilor, care au înţeles necesitatea adoptării unei conduite corecte în această perioadă” – se mai precizează în comunicatul IGPR.

D.S.F.

Articole din aceeasi categorie