IGPR: Amenzi de peste 400.000 lei, pentru contravenții silvice

Polițiștii au confiscat săptămâna trecută aproape 2.000 de metri cubi de material lemnos, în urma unor acțiuni pentru prevenirea și combaterea delictelor din domeniul transportului, depozitării, prelucrării și comercializării materialului lemnos, derulate la nivel național.

Potrivit IGPR, săptămâna trecută au fost organizate 700 de controale pentru prevenirea și combaterea tăierilor ilegale de arbori, precum și pentru asigurarea legalității circulației, depozitării, prelucrării și comercializării materialului lemnos. De asemeni, au fost verificate 172 de obiective (târguri, oboare, piețe, exploatări forestiere, depozite, ocoale silvice). În urma acestor activități au fost înregistrate 106 dosare penale la regimul silvic.

Polițiștii de ordine publică au aplicat 207 sancțiuni contravenționale, în valoare totală de 420.300 de lei, în conformitate cu Legea nr. 171/2010 privind stabilirea și sancționarea contravențiilor silvice. Au fost ridicate, în vederea confiscării, 10 fierăstraie mecanice.

În această perioadă, prin SNUAU 112 au fost primite 18 apeluri privind transporturile ilegale de materiale lemnoase. La 4 dintre acestea, polițiștii care au intervenit au descoperit nereguli la documentele de însoțire a mărfii.

În perioada amintită, în cadrul unei acțiuni desfășurate de polițiștii din Alba, în colaborare cu organele silvice din cadrul Gărzii Forestiere Județene Cluj, au fost aplicate 10 sancțiuni contravenționale, prevăzute de Legea 171/2010 privind stabilirea și sancționarea contravențiilor silvice, în valoare de 19.500 de lei. Totodată, a fost dispusă măsura complementară de confiscare a 140 mc de material lemnos, diverse specii și sortimente, în valoare totală de 32.916 de lei. De asemeni, au fost constatate 5 infracțiuni prevăzute de Legea 46/2008 – Codul Silvic, informează sursa citată.

D.S.F.

Articole din aceeasi categorie