Heroină, hașiș, cocaină, cannabis…

Peste 350 de polițiști specializați în combaterea criminalității organizate, sub coordonarea procurorilor DIICOT, au acționat, în perioada 6 – 20 iulie, pentru destructurarea grupurilor infracționale specializate în trafic de persoane, criminalitate informatică, trafic și consum ilicit de droguri și spălare de bani.

În această perioadă, polițiștii au organizat 41 de acțiuni operative, în cadrul cărora au fost efectuate 110 percheziții domiciliare. Au fost derulate activități investigative pentru probarea activității infracționale a 221 de persoane, dintre care 41 au fost reținute sau arestate și 6 persoane au fost plasate sub control judiciar.

Potrivit IGPR, au fost ridicate 2.000 de grame și 59 de comprimate de ecstasy, 2,12 grame de heroină, 1.000 de grame de hașiș, 1.038 de grame de cocaină, 6.626 de grame de cannabis, 60 de plante de cannabis, 30 de grame de masă vegetală, 529 de grame de substanțe psihoactive, 41 de comprimate, 9 cântare electronice și 8 grindere. De asemeni, au fost ridicați 24.290 de lei, 2.500 de euro, 75 de euro contrafăcuți, 5 HDD-uri, 4 laptopuri, o unitate centrală, 71 de telefoane mobile, 15 cartele SIM, 23 de medii de stocare, 3 monede vechi de aur și una de argint, 2 arme, 2 cutii cu alice, 6 cartușe și 256 de pachete de țigări.

În activități au fost angrenați și polițiști din cadrul inspectoratelor de poliție județene, luptători de la acțiuni speciale și jandarmi.

D.S.F.

Articole din aceeasi categorie