GAUDEAMUS

Să petrecem, prieteni, hai, s-o facem lată
Dacă, totuşi, lungă nu mai reuşim –
Cu-n desen pe suflet, cu o rimă dată
cu femei frumoase, cântece şi vin

Ziua asta-ntreagă-i noaptea aşteptatâ
fabula-n morală scurt s-o-nghesuim –
să petrecem, prieteni, clipa minunată
cu femei deştepte, cântece şi vin

Noaptea asta scurtă-i ziua mult visată
ne-am treit la viaţă, ştim să şi murim –
timpul nu se-ntoarce, clipa niciodată
cu femei frumoase, cântece şi vin

Din clepsidra vieţii, tot ce ni se-arată
vom primi cu-n zâmbet, vrem şi preţuim –
şi catrenul aprig, vorba desenantă
cu femei deştepte, cântece şi vin.
    Cornel Udrea

Articole din aceeasi categorie