Faptele de violență domestică, în scădere

În primele 8 luni ale anului 2019, polițiștii au emis, la nivel național, 5.096 de ordine de protecție provizorii, dintre care 1.850 au fost transformate în ordine de protecție.

Potrivit IGPR, cea mai parte a ordinelor de protecție provizorii au fost emise la solicitarea victimelor, 39 la solicitarea altor persoane și 53 la solicitarea altor instituții abilitate în acest sens. Din punct de vedere al locului comiterii faptei, 67% dintre ordinele de protecție provizorii au fost emise pentru fapte comise în mediul urban.

Față de aceeași perioadă a anului trecut, au fost înregistrate scăderi cu peste 30% la sesizările de vătămare corporală, cu peste 5% la infracțiunile de omor și cu aproape 10% la tentativă de omor. De asemeni, sunt în scădere faptele de șantaj (cu 20%) și abandonul de familie (cu 5,6%).

Din punct de vedere al locului comiterii faptelor, cele mai multe infracțiuni (77%) s-au comis la domiciliul subiecților.

„De la începutul acestui an, polițiștii care intervin la  cazuri de violență domestică pot emite, după analizarea situației pe baza unui formular de evaluare a riscului, un ordin de protecție provizoriu, valabil 5 zile, astfel încât victima nu va mai fi nevoită să aștepte unul încuviințat de judecător. Polițiștii emit ordine de protecție provizorii, în exercitarea atribuțiilor de serviciu, când constată că există un risc iminent ca viața, integritatea fizică ori libertatea unei persoane să fie pusă în pericol printr-un act de violență domestică, în scopul diminuării acestui risc” – precizează IGPR.

D.S.F.

Articole din aceeasi categorie