Eveniment editorial

p { margin-bottom: 0.1in; line-height: 120%; }

Spitalul Militar de Urgenţă “Dr. Constantin Papilian”. 100 de ani de existenţă”

2019 este pentru Cetatea Clujului un autentic şi adevărat an aniversar. An în care sunt cuprinse momente pe care pe trăim, le simţim, ne identificăm cu ele şi cu siguranţă le vom duce mai departe, conştineţi că fac parte din fiinţa noastră naţională.

Spitalul Militar de Urgenţă “Dr. Constantin Papilian” Cluj-Napoca se înscrie în salba instituţiilor clujene care-şi aniversează Centenarul. Iată de ce scrierea istoriei sale era necesară, “o datorie pentru contemporani (…) Medicii militari, scrie acad. Ioan-Aurel Pop, au devenit părinţi epentru mulţi dintre pacienţii lor, fiindcă, în urma abnegaţiei profesionale a acestora, aceşti oameni vindecaţi de rău s-au născut a doua oară. Un popor funcţionează bine dacă are garantată sănătatea corpului şi a minţii. Prima se asigură, în esenţă, de către medici, iar a doua de către învăţători şi profesori. Sănătatea spiritului este, în mare măsură, condiţionată de sănătatea fizică, de aceea primul effort al unui stat treebuie să fie stimularea şi apărarea corpului medical. Spitalul Militar de Urgenţă din Cluj face parte dintre acele instituţii care asigură sănătatea naţiunii române din această parte de ţară, ceea ce ne obligă la recunoaşterea valorii sale, la preţuirea realizărilor sale şi la imensa noastră recunoştinţă”, cuvinte la care subscriem fără rezerve.

Un colectiv experimentat de autori – Doina Baltaru, Vasile Ioan Stoica, Eugen Şerban; coordonator ştiinţific Ştefan Vasile Tutula; colectiv de cercetare şi documentare Florin Pătru, Călin Gheorgheş, Vasile Iuga, Florin Mustăţea – oferă memoriei noastre un excelent volum, Spitalul Militar de Urgenţă “Dr. Constantin Papilian” Cluj-Napoca. 100 de ani de existenţă (1919-2019), istorie vie prin oameni şi fapte, priviri în trecut, mândria şi bucuria pentru realizările prezentului, perspectivele de dezvoltare.

Suntem în faţa unei instituţii medicale militare de elită, de aici trebuie pornit. În lumina acestei idei, oameni şi fapte se regăsesc în paginile cărţii începând de la “Omagiu unei instituţii seculare” (Ioan-Aurel Pop) la referinţe privind istoricul Spitalului Militar Cluj-Napoca-100 de ani de la înfiinţare (1919-2019), secvenţe ale evoluţiei secţiilor şi compartimentelor, evoluţia structurii Spitalului, activitatea de cercetare ştiinţifică şi nu în ultimul rând, reperele biografice ale comandanţilor Spitalului.

Toate capitolele merită atenţie, toate au importanţa lor ideatică. Capitolul care duce greul cărţii este cel dedicat evoluţiei secţiilor şi compartimentelor. Autorii se opresc, prin cele trei subcapitole (structuri medicale, ambulatoriul integrat, structuri de sprijin), asupra apariţiei şi dezvoltării secţiilor (chirurgie, ortopedie-traumatologie, stomatologie, dermatologie, neurologie, cardiologie, farmacie, psihologie, oftalmologie, otorinolaringologie, radiologie-imagistică, ATI), compartimentelor (boli infecţioase, pneumoftiziologie, urologie, primire urgenţe) şi laboratoarelor Spitalului (bacteriologie-hematologie, hematologie-microbiologie, biochimie, medicină preventivă, anatomie patologică), o istorie care trebuie cunoscută. Cunoscând trecutul, putem aprecia la adevărata lui valoare prezentul, putem să ne gândim la ce ne aşteaptă.

M-aş putea opri asupra fiecărui capitol în parte. Exemplar este şi cel dedicat celor 24 de comandanţi ai Spitalului, de la lt. Colonel medic Ilie I. Câmpean (primul comandant al Spitalului Militar Cluj, 1919) la colonel medic Doina Baltaru, comandant în funcţie, prima femeie care ajunge în poziţia de comandant a unui spital militar în România.

Avem cartea de referinţă despre una dintre instituţiile emblemă ale Clujului, ale României. Neuitând deloc că medicină militară înseamnă deopotrivă dragoste de ţară şi dragoste acordată celui suferind.

Demostene ŞOFRON

Articole din aceeasi categorie

One Response to Eveniment editorial

  1. maria popa

    corect: ,,comandant al unui spital militar din Romania”. Uf, genitivul posesiv!