Două persoane rănite într-un accident, la Apahida

Accident rutierUn accident rutier soldat cu rănirea a două persoane s-a petrecut marţi, 18 octombrie, în jurul orei 17:30, pe raza comunei Apahida, în afara localităţii.

„Conform primelor verificări, un bărbat de 28 de ani, din judeţul Mureş, în timp ce conducea un autovehicul pe  DN 16, dinspre Apahida înspre Mociu, ar fi efectuat o manevră de depăşire neregulamentară, intrând în coliziune frontală cu un autovehicul condus, din sens opus, de un bărbat de 52 de ani, din Vaida – Cămăraş. Accidentul s-a soldat cu rănirea conducătorului auto, în vârstă de 52 de ani, precum şi a unui pasager în acelaşi autovehicul, respectiv a unui bărbat de 69 de ani, din comuna Aghireşu” – informează IPJ Cluj.

Valoarea pagubelor materiale a fost estimată la 11.000 de lei.

Poliţiştii continuă cercetările pentru stabilirea împrejurărilor exacte în care s-a produs coliziunea.

D.S.F.

Articole din aceeasi categorie