DNA cere încuviinţarea arestării preventive a Elenei Udrea şi în dosarul Microsoft

Şeful DNA, Laura Codruţa Kovesi, cere sesizarea Camerei Deputaţilor pentru încuviinţarea urmăririi penale, reţinerii şi arestării preventive a fostului ministru Elena Udrea şi în dosarul Microsoft, informează AGERPRES.

„În conformitate cu prevederile legale şi constituţionale, procurorul şef al DNA, Laura Codruţa Kovesi, a transmis procurorului general al PÎCCJ referatul cauzei, în vederea sesizării: 1. Camerei Deputaţilor, Sigla DNApentru formularea cererii de efectuare a urmăririi penale faţă de Elena Udrea pentru săvîrşirea următoarelor infracţiuni săvîrşite în exerciţiul funcţiei: trafic de influenţă (fapte în legatură cu încheierea şi derularea acordului cadru de licenţiere Microsoft din anul 2009, a contractelor subsecvente şi a actelor adiţionale la acestea); trafic de influenţă (fapte în legatură cu derularea contractului e-România); trafic de influenţă; spălare de bani; fals în declaraţii de avere; 2. Ministrului Justiţiei, pentru a cere preşedintelui Camerei Deputaţilor încuviinţarea reţinerii şi arestării Elenei Udrea pentru infracţiunile sus menţionate”, se arată într-un comunicat al DNA, transmis miercuri AGERPRES.

De asemenea, şeful DNA a solicitat sesizarea ministrului Justiţiei, pentru a cere preşedintelui Camerei Deputaţilor încuviinţarea arestării preventive, ca urmare a înlocuirii controlului judiciar dispus la 29 ianuarie 2015, faţă de Elena Udrea, cu măsura arestării preventive pentru spălare de bani şi fals în declaraţii de avere.

În referatul transmis Camerei Deputaţilor, întocmit de procurori, se arată că, în 2010, o persoană din cercul relaţional al lui Dorin Cocoş a preluat creanţa aferentă creditului de 3,26 milioane de euro contractat de Elena Udrea la o bancă, şi că din cercetări a rezultat că preluarea acestuia a reprezentat doar o modalitate de ascundere a circuitului financiar şi a beneficiarului real al bunurilor, respectiv a investiţiei ce urma a se realiza pe terenul cumpărat din credit.

„Astfel, în perioada aprilie 2013 – iunie 2013, Dorin Cocoş, în mod direct precum şi prin intermediul societăţii pe care o controlează – Centrul de Diagnostic Clinic Internaţional SRL, respectiv prin intermediul unor rude sau apropiaţi, a încheiat mai multe “Promisiuni bilaterale de vînzare – cumpărare a unui bun viitor”, avînd ca obiect suprafeţe construite din proiectul imobiliar pe care promitentul vînzător se presupunea că îl va dezvolta pe terenul achiziţionat din creditul menţionat, teren situat în Bucureşti În total, în baza Promisiunilor de vînzare – cumpărare, Cocoş urma să asigure circa 2.100.000 euro din creditul preluat de persoana din cercul său relaţional. S-a stabilit, de asemenea că, în baza unui act adiţional din 28.06.2013, promitentul cumpărător, rudă a lui Dorin Cocoş, a achitat în contul creditului suma de 100.000 de euro, după ce anterior mai achitase încă 100.000 de euro”, se spune document.

Sursa citată subliniază că preluarea creditului şi încheierea promisiunilor de vînzare – cumpărare ar fi reprezentat doar o modalitate de disimulare a beneficiarului real al investiţiei şi a provenienţei sumelor de bani din care se efectuau plăţile aferente creditului, respectiv sumele primite cu titlu de folos necuvenit ca urmare a infracţiunilor de corupţie săvîrşite.

„Aşadar, din probele administrate în cauză rezultă că Dorin Cocoş ar fi pretins şi primit, de la două persoane, suma de 9.000.000 de euro pentru ca, prin intermediul ministrului Dezvoltării Regionale şi Turismului de la acea vreme, Elena Udrea, membru al Guvernului, şi vicepreşedinte al unui partid politic, să asigure firmelor susţinute de una dintre cele două persoane, încheierea şi derularea contractului de licenţiere Microsoft cu Ministerul Comunicaţiilor şi Societăţii Informaţionale. Dorin Cocoş a pretins şi primit suma de 9.000.000 euro şi a disimulat provenienţa şi beneficiarul real al acesteia în baza înţelegerii cu Elena Udrea. Această înţelegere rezultă în mod explicit din modul de dobîndire al bunurilor, din novarea creditului, din modul de partajare al acestora, precum şi din probatoriul testimonial”, susţin procurorii.

Anchetatorii au mai constatat că, în 2010, Cocoş, în baza înţelegerii cu Udrea, ar fi pretins de la un om de afaceri, administrator al unei societăţi cu obiect de activitate IT, suma de circa 3 milioane euro, pentru a debloca plăţile aferente contractului e-România.

„În 2013, pe fondul cercetărilor efectuate de DNA în legătură cu derularea contractului de licenţiere Microsoft şi a măsurilor asigurătorii dispuse faţă de un om de afaceri vizat de anchetă, Elena Udrea ar fi pretins suma de 500.000 de euro pentru a-i rezolva problemele din justiţie. Există indicii în sensul că remiterea sumelor de bani ar fi avut loc în mai multe tranşe în perioada iulie 2013 – februarie 2014”, se mai arată în comunicat.

DNA precizează că, ulterior instituirii măsurii controlului judiciar la 29 ianuarie 2015 (în legătură cu infracţiunile de spălare de bani şi fals în declaraţii de avere), în luările de poziţie publice în mass-media, Elena Udrea a făcut afirmaţii cu privire la acuzaţiile ce i-au fost aduse, afirmaţii ce vizează fondul cauzei şi care sunt în măsură să influenţeze declaraţiile lui Dorin Cocoş şi ale unui martor, toate acestea în condiţiile în care aceasta nu a dat declaraţii în dosarul penal.

„Faptul că Elena Udrea a încălcat una dintre obligaţiile impuse ca urmare a dispunerii măsurii controlului judiciar, şi anume “să nu se apropie de ceilalţi inculpaţi, alţi participanţi la comiterea infracţiunii, martorii din dosar şi să nu comunice cu aceştia direct sau indirect, pe nicio cale”, denotă că se impune o măsură preventivă privativă de libertate”, mai menţionează DNA.

Articole din aceeasi categorie