DNA: 77 de medici oncologi, urmăriţi penal pentru luare de mită

Direcţia Naţională Anticorupţie a anunţat luni că 77 de medici specialişti oncologi sunt urmăriţi penal pentru comiterea infracţiunii de luare de mită, după ce au beneficiat de excursii în India în schimbul prescrierii anumitor medicamente, informează AGERPRES.

Medicii sunt cercetaţi în dosarul în care în iulie 2015 procurorii anticorupţie au efectuat percheziţii în 61 de locaţii din Bucureşti şi şapte judeţe.

Potrivit unui comunicat al DNA transmis luni AGERPRES, procurorii au dispus, în februarie, efectuarea Sigla DNAîn continuare a urmăririi penale faţă de 82 de suspecţi: o societate avînd ca obiect de activitate servicii de import, distribuţie şi promovare a produselor farmaceutice şi patru reprezentanţi cu funcţii de conducere în firma respectivă, pentru dare de mită, în formă continuată (77 acte materiale), şi 77 de medici specialişti oncologi, pentru luare de mită.

Conducerea societăţii a decis, conform anchetatorilor, extinderea activităţii firmei pe piaţa de medicamente generice, printre acestea fiind şi medicamente din sfera oncologiei.

„În contextul în care concurenţa pe piaţa farmaceutică era puternică, a apărut necesitatea unor măsuri de natură să determine medicii să prescrie sau să îndrume pacienţii spre medicamentele din sfera oncologiei distribuite de compania respectivă, cu depăşirea limitelor permise de legea în domeniu. În consecinţă, în anul 2012, sub pretextul finanţării participării unor medici oncologi la un congres internaţional, după o serie de discuţii, persoane cu putere de decizie în cadrul societăţii au hotărît organizarea unei vacanţe în India pentru medici oncologi, urmînd să suporte toate cheltuielile cu transport, cazare, masă şi excursii pentru medici, iar, în unele cazuri, şi pentru membri din familiile medicilor în cauză”, se arată în comunicat.

Procurorii au constatat că oferirea acestei vacanţe avea ca scop stimularea ilicită a medicilor pentru a prescrie sau recomanda medicamentele distribuite de societatea comercială respectivă, cu încălcarea limitelor permise de Legea 95/2006.

„Prin intermediul reprezentanţilor medicali, cei patru suspecţi din conducerea societăţii au transmis mai multor medici oncologi invitaţia de participare la al 3-lea Congres asiatic de cancer de sîn, care urma să aibă loc în Bangalore, India, în perioada 3 – 4 martie 2012. În final, 77 de medici au acceptat invitaţia, unii dintre aceştia fiind însoţiţi de alţi membri ai familiei. Pentru participarea la congres a celor 77 de medici, compania a achitat unei societăţi de turism suma de 520.607,95 euro (echivalentul a 2.312.670,7 lei), din care suma reprezentînd mită este de 416.864,1 euro”, susţin anchetatorii.

DNA menţionează că, pentru acoperirea mitei acordate în acest mod, au fost întocmite 77 de contracte de sponsorizare, care atestă aspecte necorespunzătoare realităţii cu privire la scopul şi cuantumul sumelor despre care se susţine că au fost achitate cu acest titlu.

„Totodată, în ordonanţa de efectuare a urmăririi penale se arată faptul că, deşi congresul a avut loc în perioada 3 – 4 martie 2012 în localitatea Bangalore, India, deplasarea medicilor s-a realizat în intervalul 28 februarie – 9 martie 2012, aceştia fiind cazaţi la mai multe hoteluri din localitatea New Delhi, India, la peste 2.000 km distanţă de locul congresului. Faptul că evenimentul ştiinţific de la Bangalore a fost doar un pretext, o modalitate de a ascunde vacanţa acordată de societatea comercială medicilor pentru ca, în virtutea atribuţiilor lor de serviciu, să îndrume pacienţii spre produsele generice oncologie ale companiei, este evidenţiat şi de faptul că, în programul stabilit, participarea la congres nu a fost punctul central”, se mai spune în comunicat.

DNA precizează că grupul medicilor a plecat din New Delhi spre Bangalore şi a revenit în capitala Indiei în aceeaşi zi, 3 martie 2012, deşi congresul dura 2 zile. „Această deplasare a permis participarea parţială, pentru cîteva ore, la prima zi de congres şi nu s-a avut în vedere niciun moment să fie asigurată participarea la congres în totalitate. Medicii participanţi la excursie au efectuat doar formalităţile necesare care să ateste prezenţa lor la congres, fără a fi interesaţi în realitate de aspectul profesional. De altfel, aceştia nici nu au primit diplomele de participare la finalul congresului, ci mult mai tîrziu, cînd au fost făcute şi demersurile pentru obţinerea acestora”, se mai menţionează în comunicat.

Articole din aceeasi categorie