Dalai Lama se pregăteşte de reîncarnare

– ABC-

Maxima autoritate a budismului tibetan îşi delegă puterea politică noului prim-ministru, Lobsang Sangay, pentru a evita o schismă în budismul tibetan cînd o să moară. La 76 de ani, Dalai Lama, îşi pregăteşte reîncarnarea. În ultimii ani a suferit cîteva probleme proprii vîrstei, dar ceea ce îl determină nu este atît apropierea de moarte (o etapă în ciclul vieţii tibetan) cît posibilitatea unei scindări a acestei mişcări spirituale.

Exilat în India de cînd a fugit din Tibet în 1959, Dalai Lama este conştient că, atunci cînd o să moară, regimul chinez va impune un succesor (sau reîncarnare) cum s-a întîmplat în 1995 cu Panchen Lama, a doua autoritate cea mai venerată a budismului. În încercarea de a-i dezbina şi mai mult pe credincioşi, Beijingul l-a desemnat atunci pe pe tînărul Gyaencaen Norbu, şi l-a plasat în arest domiciliar pe candidatul ales de Dalai Lama, Gedhun Choekyi Nyima, un copil care a devenit cel mai tînăr deţinut din lume deoarece avea doar şapte ani.

Cu un asemenea precedent, totul arată că regimul chinez nu va accepta reîncarnarea aleasă de mişcarea din exil şi că va profita de controlul său asupra Tibetului pentru a impune un Dalai Lama marionetă, provocînd astfel o schismă la vîrful budismului. De-o parte, cum se întîmplă cu Panchen Lama, se va afla un Dalai desemnat de exilaţi, iar de cealaltă parte, cel ales de Beijing, o marionetă repudiată de majoritatea credincioşilor dar afiliat regimului.

Pentru a împiedica ca această scindare să submineze cauza tibetană, Dalai Lama a renunţat deja la puterile sale politice, netezind astfel drumul noului lider. Conştient că reîncarnarea lui nu va avea aceeaşi carismă, „Oceanul de Înţelepciune” a propus alegerea acestuia cînd el este în viaţă pentru a întări autoritatea religioasă. Dar principalul său interes este puterea politică, reprezentată de noul premier, care se bucură de prestigiu profesional: Lobsang Sangay, un avocat în vîrstă de 43 de ani format la Harvard şi care la 8 august a fost ales „Kalon Tripa” (premier) al guvernului tibetan din exil, în oraşul indian Dharamsala. Pe Sangay îl susţin Dalai Lama şi zecile de mii de tibetani din exil, care l-au votat în alegerile din aprilie.

„Vom continua politica drumului intermediar şi sîntem chiar dispuşi să negociem cu guvernul chinez oricînd şi în orice loc”, a anunţat noul premier, învestit într-o ceremonie desfăşurată la templul Tsuglakhang. Cum era de aşteptat, regimul chinez nu recunoaşte autoritatea lui Sangay, ca nici guvernul tibetan din exil si continuă să-l acuze pe Dalai Lama că este “un “separatist”. Toate acestea, deşi el a renunţat să mai pretindă independenţa şi aspiră doar la un Tíbet cu o mai mare autonomíe unde să fie respectate religia şi cultura autohtone.

Între obiectivele lui se află crearea unei societăţi tibetane laice şi întărirea leadershipului mişcării din exil, nerecunoscut de niciun guvern din lume dar sprijinit financiar de numeroase ţări care au construit şcoli şi refugii pentru tibetanii care fug în fiecare în India străbătînd Himalaya. Născut la Darjeeling, noul prim-ministru face parte din generaţia exilaţilor care nu pus niciodată piciorul în Tíbet şi care a suspinat pentru independenţa sa din rîndurile Congresului Tineretului Tibetan, ceea ce face să existe temerea faţă de o radicalizare a poziţiei menţinută pînă acum de Dalai Lama.

Articole din aceeasi categorie