Consiliul Judeţean a alocat SMURD aproape 5 milioane de lei în ultimii tre ani

Preşedintele Consiliului Judeţean, Alin Tişe, a arătat ieri, în cadrul unei conferinţe de presă, că instituţia pe care o conduce a alocat Serviciului Mobil de Urgenţă, Reanimare şi Descarcerare (SMURD) Cluj, numai în ultimii trei ani, aproape 5 milioane de lei. „Consiliul Judeţean a sprijinit financiar activitatea şi dezvoltarea SMURD, prin alocări financiare pentru achiziţionare de echipamente şi realizarea de puncte de intervenţie în judeţ, în calitatea sa de vicepreşedinte al Comitetului Judeţean pentru Situaţii de Urgenţă. Astfel, în luna mai 2007, CJ a dotat SMURD cu 5 ambulanţe de intervenţie şi descarcerare. La acestea se adauga, în anul 2008, alte 5 ambulanţe, donate de către Ministerul Sănătătii Publice. În acelaşi an a fost inaugurat şi primul centru SMURD în teritoriu, în localitatea Gilău, urmat mai apoi de alte două centre rurale, la Aghireş (2009) şi Băişoara (2010), realizate cu sprijinul financiar şi logistic al CJ. În momentul de faţă este în amenajare un nou centru SMURD rural, în localitatea Mociu, care va deservi o zonă cu 20.000 de locuitori, lucrare finanţată tot de administraţia judeţeană. Pe de altă parte, în calitate de membru fondator al ADI Transilvania de Nord, CJ a aplicat pe un proiect pe POR privind dotarea cu maşini de intervenţie de diverse tipuri pentru întreaga zonă de Nord Vest a României”, a subliniat Tişe, precizînd că SMURD este o componentă a Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă.
Adriana STUPAR

Articole din aceeasi categorie