Clujean depistat conducând cu 215 km/h pe autostrada A3

Polițiștii Brigăzii Autostrăzi și Misiuni Speciale a Poliției Române au depistat, săptămâna trecută (16-22 iulie), 71 de persoane care conduceau cu viteze de peste 180 km/h, în 9 cazuri viteza depășind 200 km/h.

Potrivit IGPR, cea mai mare viteză înregistrată a fost pe autostrada A3, la data de 17 iulie, când polițiștii au depistat un bărbat de 23 de ani, din Cluj, care conducea cu viteza de 215 km/h.

Toți șoferii depistați conducând cu viteză excesivă au fost sancționați contravențional cu amenzi cuprinse între 1.305 și 2.900 de lei, iar ca măsură complementară, acestora le-au fost reținute permisele de conducere, pentru 90 de zile.

Poliția Română reamintește că depășirea limitelor legale de viteză și viteza neadaptată la condițiile de trafic reprezintă unele din principalele cauze ale accidentelor rutiere grave produse pe drumurile publice.

„Conform Ordonanței de Urgență a Guvernului nr. 195/2002, privind circulația pe drumurile publice, viteza maximă admisă pe autostradă este de 130 km/h. De asemenea, trebuie ținut cont de faptul că limita maximă se poate modifica, pentru motive legate de siguranța rutieră, atunci când se circulă în condiții meteo nefavorabile sau pe anumite segmente de drum, acest lucru fiind semnalizat prin indicatoare rutiere. Depășirea cu mai mult de 50 km/h a vitezei maxime admise pe sectorul de drum respectiv și pentru categoria din care face parte autovehiculul condus, constituie contravenție și se sancționează cu amendă prevăzută în clasa a IV-a de sancțiuni, respectiv de la 9 la 20 de puncte-amendă (în prezent, între 1.305 și 2.900 de lei). Totodată, se aplică sancțiunea complementară a suspendării exercitării dreptului de a conduce pentru 90 de zile” – atenționează IGPR.

D.S.F.

Articole din aceeasi categorie