Cluj: S-au confiscat 222 de metri cubi de material lemnos

Poliţiştii clujeni şi lucrătorii silvici au confiscat 222 metri cubi de material lemnos şi au aplicat amenzi de peste 45.000 de lei în cadrul unei acţiuni de prevenire şi combatere a faptelor ilicite în domeniul silviculturii.
„În perioada 14-22 aprilie, poliţiştii Biroului de Combatere a Delictelor Silvice din cadrul Serviciului de Ordine Publică, în colaborare cu reprezentanţii Gărzii Forestiere Cluj au desfăşurat activităţi pentru prevenirea şi combaterea faptelor ilicite privind tăierea, transportul şi comercializarea materialelor lemnoase şi protejarea fondului silvic, pe raza judeţului Cluj. Au fost verificate 65 de mijloace de transport şi au fost legitimate peste 80 de persoane, în urma abaterilor constatate fiind aplicate 5 sancţiuni contravenţionale, în valoare de 22.000 lei. Totodată, pentru neregulile înregistrate, s-a dispus măsura confiscării a 222,73 mc de material lemnos, în valoare de peste 45.500 lei”, se arată într-un comunicat trimis, joi, de IPJ Cluj. Potrivit sursei citată, în cadrul aceloraşi acţiuni poliţiştii au verificat şi respectarea prevederilor legale, conform ordonanţelor militare.

Articole din aceeasi categorie