CEDO condamnă România pentru folosirea forţei într-o operaţiune la Pata Rât

Curtea Europeană a Drepturilor Omului (CEDO) a condamnat România la plata unor despăgubiri financiare către doi cetăţeni de etnie romă împotriva cărora, conform verdictului CEDO, poliţia română a folosit forţa în mod ‚excesiv şi nejustificat de circumstanţe’ în timpul unor operaţiuni de căutare a unor suspecţi de furt, instanţa europeană estimând în plus că autorităţile române nu au investigat suficient o posibilă ‚motivaţie rasistă’ a poliţiei române în organizarea acelor operaţiuni, se arată într-un comunicat emis marţi de CEDO.  Reclamanţii Augustin Lingurar, Trandafir Lăcătuş şi Minerva Covaci fac parte dintr-un grup de etnici romi din Cluj. În urma primirii a numeroase plângeri privind fapte de furt, poliţia română a efectuat o investigaţie în baza căreia a organizat împreună cu jandarmeria, pe 5 noiembrie 2005, o primă operaţiune în comunitatea romă de la Pata Rât.

În cursul acestei operaţiuni au fost recuperate o serie de obiecte furate şi au fost operate două arestări. În urma descoperirii acestor bunuri furate şi a dovezilor conform cărora şi alţi suspecţi se aflau în acea comunitate romă, pe 8 noiembrie a fost efectuată acolo o a doua operaţiune a poliţiei. Potrivit comunicatului CEDO, reclamanţii au refuzat să iasă din case şi au fost scoşi afară cu forţa, iar la finalul operaţiunii poliţia a dat foc taberei. Pe 21 decembrie 2005, reclamaţii au formulat o plângere penală împotriva poliţiştilor şi jandarmilor care au participat la cele două operaţiuni, acuzându-i de comportament abuziv prin violenţă verbală, atac, ameninţare şi distrugere prin incendiere. Dar justiţia română nu le-a dat dreptate, Curtea de Apel din Oradea clasând cazul prin hotărârea definitivă din 5 iunie 2014, astfel că reclamaţii s-au adresat CEDO pe 18 decembrie 2014.

În hotărârea definitivă emisă acum de instanţa europeană, aceasta estimează că ‚folosirea forţei de către poliţie împotriva dlui Lingurar şi dlui Lăcătuş a fost excesivă şi nejustificată de circumstanţe’. ‚Dl Lingurar a fost trântit la pământ de către un ofiţer de poliţie şi dl. Lăcătuş a fost lovit cu un baston poliţienesc deşi nu opunea rezistenţă şi a fost imobilizat de doi ofiţeri de poliţie’, menţionează CEDO, care consideră că ‚aceste acte de brutalitate au fost menite să stârnească sentimentul de teamă, angoasă şi inferioritate care pot umili şi înjosi’, punerea la pământ a reclamantului reprezentând în opinia instanţei europene un act ce ‚afectează demnitatea umană’.

Decizia CEDO prevede că statul român trebuie să plătească reclamanţilor Lingurar Lăcătuş câte 11.700 de euro pentru fiecare, plus cheltuieli administrative de 3.100 de euro.

Articole din aceeasi categorie