Bilanț DCCO: 179 de grupări infracționale organizate au fost destructurate în 2017

Polițiștii structurilor de combatere a criminalității organizate au derulat anul trecut 1.496 de acțiuni operative, dintre care, în 530 au acționat la nivel național (pe raza mai multor județe), iar în unele cazuri, internațional, fiind angrenate și alte forțe ale MAI sau alte instituții.

Potrivit raportului de activitate al Direcției de Combatere a Criminalității Organizate (DCCO) pe 2017, în cadrul acestor acțiuni au fost efectuate 4.576 de percheziții domiciliare și au fost reținute 1.767 de persoane. Arestul preventiv a fost dispus pentru 1.501 persoane, iar măsura controlului judiciar a fost luată față de 795 de persoane. De asemeni, au fost instituite sechestre asigurătorii, ori s-au ridicat, în vederea confiscării, peste 25.000.000 de lei, 2.000.000 de euro, 61.000 de dolari SUA, 278 de cărți de credit false 17,14 kg de aur, 83 de arme de foc, 300 de kg de droguri (dintre care 15,34 kg de droguri de mare risc și 282,22 kg de droguri de risc) și 44.540 de comprimate. S-a dispus instituirea sechestrului asigurător asupra a 854 de imobile și 415 autoturisme. A fost scoasă din circuitul civil monedă falsă în valoare de peste 457.000 de lei, 407.000 de euro, 32.000 de dolari SUA și 12.000 de lire sterline. Pe  parcursul acțiunilor au fost identificate 78 de culturi ilegale (dintre care 46 indoor).

În urma activităților (de la audieri, acțiuni de prindere în flagrant, constatări tehnico-științifice, percheziții domiciliare și informatice, la identificări de persoane și bunuri) și a probării activității infracționale a membrilor grupărilor organizate, pe parcursului anului trecut au fost destructurate 179 de grupări infracționale organizate, formate din 1.793 de membri, care au fost trimiși în judecată, 710 fiind arestați.

„Acțiunile au fost desfășurate în baza ordonanțelor de delegare dispuse de procurorii DIICOT. Astfel, în anul 2017 au fost înregistrate 28.663 de ordonanțe de delegare a competenței, fiind emise, în urma probării activității infracționale a persoanelor, 1.424 de rechizitorii și acorduri de recunoaștere a vinovăției, prin care au fost trimise în judecată 3.727 de persoane fizice și juridice, pentru săvârșirea a 10.681 de infracțiuni” – se precizează într-un comunicat al IGPR, remis presei.

Între acțiunile operative desfășurate în 2017, IGPR amintește cele șase percheziții efectuate, la 14 decembrie 2017, la locuințele unor persoane bănuite de lansarea și coordonarea unor campanii de răspândire a aplicației malițioase de tip ransomware CTB Locker. La acțiune au participat și polițiști ai Brigăzii de Combatere a Criminalității Organizate Cluj-Napoca, activitatea de investigare derulându-se cu sprijinul High Tech Unit Olanda, Europol, National Crime Agency, FBI și USSS.

„Din cercetări a reieșit că persoanele în cauză ar fi transmis mesaje de tip «spam», aparent expediate de companii cunoscute, care aveau atașat un fișier ce conținea codul malițios, disimulat sub forma unui document, de cele mai multe ori o factură. Fișierul respectiv, odată accesat și rulat pe sistemele de operare, ducea la criptarea fișierelor stocate pe respectivul sistem informatic. Ulterior, utilizatorul sistemului informatic era notificat că a fost infectat și care sunt pașii pe care trebuie să-i urmeze pentru recuperarea fișierelor criptate, fiindu-i solicitați bani în moneda electronică Bitcoin. Persoanele în cauză ar fi folosit modelul de afiliere, aceștia achiziționând aplicația malițioasă de la o altă persoană, căreia i-ar fi revenit 30% din profitul realizat de cumpărători” – informează IGPR.

Conform sursei citate, au fost identificate părți vătămate din mai multe țări europene. Activitățile de cooperare internațională s-au desfășurat în cadrul proiectului european EMPACT.

***

Structurile de combatere a criminalității organizate ale Poliției Române desfășoară activități pentru identificarea și destructurarea rețelelor infracționale, specializate în trafic de substanțe interzise, trafic de persoane, de migranți, din sfera criminalității informatice, trafic de droguri (de risc sau mare risc) sau din sfera economico-financiară ori a falsului de monedă.

D.S.F.

Articole din aceeasi categorie