Bărbatul care a amplasat un dispozitiv exploziv lângă mașina unui pompier clujean s-a predat Poliției

Un bărbat de 31 de ani s-a prezentat luni, 25 iunie, la sediul Poliției municipiului Cluj-Napoca și a declarat că el este cel care a amplasat dispozitivul care a explodat în 21 iunie în cartierul Mănăștur, rănind un angajat al ISU Cluj.

„Imediat după producerea incidentului şi după efectuarea cercetării la faţa locului, a fost constituit un grup de lucru, pentru soluţionarea acestui caz. Astfel, sub coordonarea conducerii inspectoratului și a Parchetului de pe lângă Tribunalul Cluj, poliţişti din cadrul Serviciului de Investigaţii Criminale şi din cadrul Poliţiei municipiului Cluj-Napoca au desfăşurat activităţi specifice, pentru stabilirea circumstanţelor exacte în care s-a produs incidentul, pentru identificarea persoanei bănuite de realizarea şi amplasarea dispozitivului la locaţia menţionată, în vederea tragerii acesteia la răspundere penală. Pe parcursul cercetărilor, poliţiştii au stabilit un cerc de persoane bănuite şi au derulat activităţi, pentru administrarea probatoriului în cauză. La data de 25 iunie a.c., în jurul orei 15:45, un bărbat, în vârstă de 31 de ani, din Cluj-Napoca, s-a prezentat la sediul Poliţiei municipiului Cluj-Napoca, recunoscând că el este cel implicat în incidentul din data de 21 iunie a.c., fiind cel care apare în imaginile făcute publice. Bărbatul prezenta semnalmentele persoanei bănuite de comiterea faptei, iar acesta a fost audiat de către polițiști. Din primele informații, rezultă că acțiunile bărbatului nu au vizat persoana care a suferit leziuni în urma exploziei” – informează IPJ Cluj.

Potrivit sursei citate, urmează să se stabilească dacă persoana a acționat cu discernământ la acel moment și ce anume l-a determinat să comită fapta. Cercetările sunt continuate de către poliţişti, pentru documentarea întregii activității infracționale a bărbatului și lămurirea cauzei sub toate aspectele, sub coordonarea directă a Parchetului de pe lângă Tribunalul Cluj.

La data de 21 iunie, Poliția clujeană anunța că, în jurul orei 08:30, în cartierul Mănăştur, din Cluj-Napoca s-a produs o deflagraţie în urma căreia o persoană a fost rănită. „Din primele informaţii, un bărbat care se deplasa spre autoturismul său parcat, a observat o cutie în apropierea vehiculului şi, în momentul în care ar fi ridicat-o de pe jos, aceasta a explodat, rănindu-l” – anunța IPJ Cluj. În urma exploziei a fost rănit un subofițer al ISU Cluj.

D.S.F.

Articole din aceeasi categorie