Bărbați încătușați după un eveniment rutier pe strada Iasomiei

Un eveniment rutier soldat cu pagube materiale a avut loc la data de 1 mai, în jurul orei 16.50, pe strada Iasomiei, din municipiul Cluj-Napoca. Potrivit polițiștilor, un conducător auto, în vârstă de 46 de ani, domiciliat în Cluj-Napoca, a lovit un autoturism parcat. Autoturismul lovit a fost proiectat în alt autoturism parcat, iar cel care a lovit a ricoșat pe contrases, unde a lovit apoi un alt autoturism.

„Bărbatul aflat la volan  a încercat să se sustragă răspunderii, plecând de la fața locului și intenționând să-și parcheze autoturismul în curtea unui imobil, dar a fost împiedicat să facă acest lucru de către proprietarul primului autoturism lovit și ulterior de polițiștii sosiți la fața locului. Întrucât emana halenă alcoolică, bărbatul a fost testat cu aparatul etilotest, rezultând o concentrație alcoolică de 0,80 mg/l alcool pur în aerul expirat. În urma discuțiilor și din cauza manifestărilor agresive la adresa polițiștilor, aceștia l-au încătușat și l-au condus la o unitate medicală în vederea prelevării de mostre biologice pentru stabilirea alcoolemiei. În timpul intervenției polițiștilor, la fața locului a venit un alt bărbat, identificat ulterior de polițiști ca fiind frate cu șoferul implicat în evenimentul rutier. Acesta, în vârstă de 42 de ani, din Cluj-Napoca, a încercat să împiedice polițiștii să aplice prevederile legale în vigoare. Modul agresiv de comportament al bărbatului a impus încătușarea și conducerea la sediul poliției” – informează IPJ Cluj.

Conducătorul auto, în vârstă de 46 de ani, este cercetat de polițiști sub aspectul comiterii infracțiunii de „conducere a unui autoturism pe drumurile publice de către o persoană care are o concentrație alcoolică de peste 0,80 mg/l alcool pur în aerul expirat”, faptă prevăzută și pedepsită de Codul Penal. Cel de-al doilea bărbat a fost sancționat contravențional de polițiști, în conformitate cu prevederile Legii nr. 61/1991 republicată, pentru „împiedicarea, sub orice formă, a organelor însărcinate cu menținerea ordinii publice de a-și îndeplini obligațiile de serviciu privind legitimarea sau conducerea unei persoane la sediul poliției ori al altui organ de stat sau de a lua măsurile legale pentru menținerea ori restabilirea ordinii publice”.

D.S.F.

Articole din aceeasi categorie