Bărbaţi cercetaţi pentru furt de şină ferată

Doi bărbaţi, bănuiţi că ar fi secţionat şi sustras aproximativ 25 de metri de şină ferată, au fost depistaţi şi sînt cercetaţi de poliţişti pentru furt calificat.

Bărbaţii au fost depistaţi duminică, 22 februarie, în timp ce transportau, cu o autoutilitară, elemente de şină ferată. Din verificările efectuate a reieşit că  acestea proveneau din calea ferată situată între staţiile CF Stana şi PO Jebuc, din judeţul Sălaj.

Persoanele în cauză, doi bărbaţi de 42 şi 66 de ani, din Izvoru Crişului, respectiv Huedin, sînt cercetate sub aspectul săvîrşirii infracţiunii de furt calificat, faptă prevăzută şi pedepsită de Codul penal. Cele şapte elemente de şină, de aproximativ 25 de metri lungime, au fost ridicate în vederea continuării investigaţiilor şi restituite unităţii păgubite.

D.S.F.

Articole din aceeasi categorie