Autocamioane imobilizate de polițiști

Două autocamioane au fost imobilizate de polițiștii Compartimentului Rutier Huedin, n urma unei acțiuni organizate marți, 27 august, prevenirea accidentelor de circulație, respectarea regulilor de circulație și responsabilizarea participanților la trafic.

În cadrul acțiunii, derulate între orele 14:00 – 22:00, au fost legitimate 39 de persoane; neregulile constatate impunând aplicarea a 12 sancțiuni contravenționale pentru nerespectarea OUG 195/2002 privind circulația pe drumurile publice (pentru depășire neregulamentară, lipsa centurii de siguranță, folosirea telefonului mobil fără dispozitiv hands-free etc.), două sancțiuni pentru nerespectarea OG 37/2007 privind privind stabilirea cadrului de aplicare a regulilor privind perioadele de conducere, pauzele şi perioadele de odihnă ale conducătorilor auto şi utilizarea aparatelor de înregistrare a activităţii acestora (neutilizarea unei cartele tahograf valabile,  intervenție abuzivă asupra aparatului tahograf) și alte două sancțiuni pentru nerespectarea Legii 61/1991 privind ordinea publică.

Pentru nerespectarea prevederilor OG 37/2007 privind stabilirea cadrului de aplicare a regulilor privind perioadele de conducere, pauzele și perioadele de odihnă ale conducătorilor auto și utilizarea aparatelor de înregistrare a activității acestora s-a dispus imobilizarea a două autocamioane.

D.S.F.

Articole din aceeasi categorie