Au vrut să treacă strada prin loc nepermis

O persoană a fost rănită şi un autoturism avariat, în urma unui accident rutier petrecut luni, 4 august, ora 20:15, pe DJ172F, în comuna Mica.

Potrivit poliţiştilor, o tînără din Mica, în vîrstă de 23 de ani, în timp ce conducea un autovehicul, a surprins şi Accident-3accidentat un minor de 5 ani, din comuna Bobîlna, care, nesupravegheat fiind, a traversat drumul în fugă, prin loc nepremis şi fără să se asigure. Accidentul s-a soldat cu rănirea uşoară a copilului şi avarierea autovehiculului, valoarea pagubelor fiind de aproximativ 500 de lei.

La Cluj-Napoca, pe strada Gh. Bariţiu, tot luni, la ora 20:10, s-a produs un accident similar, soldat însă cu rănirea gravă a unei persoane şi avarierea unui autovehicul.

În acest caz, un conducător auto, de 33 de ani, din Cluj-Napoca, în timp ce conducea un autoturism pe strada Gh. Bariţiu, înspre strada Pavlov, a surprins şi accidentat o femeie de 70 ani, care, în calitate de pieton, a traversat strada prin loc nepermis şi fără să se asigure corespunzător. Accidentul s-a soldat cu rănirea gravă a femeii şi avarierea autovehiculului, valoarea pagubelor fiind de aproximativ 1.000 de lei.

D.S.F.

Articole din aceeasi categorie