Argentina a adoptat “legea Justina” care prevede donarea de organe “simplificată”

Parlamentul argentinian (Congres) a adoptat miercuri o lege care simplifică donarea de organe: de-acum încolo orice persoană poate deveni donator de organe, cu excepţia celor care s-au declarat împotriva acestei proceduri înainte de moarte, relatează joi AFP.
“Această lege este o sursă de schimbare a paradigmei, pentru că noi toţi vom deveni purtători, pentru a evita moartea din cauza unei lipse de organe, de ţesuturi sau de celule”, a explicat deputata Gabriela Burgos, care a promovat legea.
Textul, deja aprobat de Senat şi votat în unanimitate de Camera deputaţilor a primit numele de “legea Justina”, în memoria micuţei Justina Lo Cane, care a murit în noiembrie la 12 de ani, pentru că nu a primit la timp un transplant de inimă.
Anterior în Argentina persoanele care doreau să-şi doneze organele trebuiau să se exprime voluntar, altminteri decizia era luată de rude. Fapt ce provoca amânări vitale pentru realizarea operaţiilor.
“De ce este importantă această lege? Pentru că nicio persoană nu are drept să se interpună peste voinţa unui donator, nici măcar ruda cea mai apropiată”, a subliniat la încheierea votului deputatul Juan Pablo Kosiner, al cărui fiu a murit în 2011, când se afla pe lista de aşteptare pentru o grefă.
Potrivit datelor publicate de Instituto Nacional Central Único Coordinador de Ablación e Implante (INCUCAI), aproximativ 7.700 de persoane sunt trecute pe lista de aşteptare pentru un transplant în Argentina, dintre care 250 de copii.

Articole din aceeasi categorie