Apostu a intrat în vizorul DNA şi pentru spălare de bani

Curtea de Apel Cluj a prelungit cu 30 de zile, luni seara, mandatul de arestare pentru primarul municipiului Cluj-Napoca, Sorin Apostu, suspendat din funcţie după ce a fost arestat pentru luare de mită, şi a omului de afaceri Călin Stoia, director general al Brantner România.

Solicitarea de prelungire a măsurii arestării faţă de cei doi a venit din partea procurorilor DNA Cluj, care au apreciat că motivele care au stat la baza cercetării în stare de arest a primarului suspendat subzistă şi în prezent. Mandatele emise pe numele lui Apostu şi a lui Stoia au avut trei motive: au încercat să zădărnicească în mod direct sau indirect aflarea adevărului prin influenţarea unei părţi, a unui martor sau expert ori prin distrugerea şi alterarea mijloacelor de probă; pregătesc săvîrşirea unei noi infracţiuni; lăsarea sa în libertate ar prezenta un pericol concret pentru ordinea publică.

Pe lîngă toate acestea, anchetatorii au arătat că se impune prelungirea arestării pentru că trebuie făcute mai multe acte în vederea finalizarii urmăririi penale: audierea mai multor martori, audierea inculpaţilor; confruntarea între inculpaţi, respectiv între aceştia şi martori.

Pe lîngă toate acestea, în timpul cercetărilor au apărut elemente noi care au determinat procurorii să extindă cercetările faţă de Apostu pentru presupuse fapte de spălare de bani. Procurorii DNA au emis în acest sens o ordonanţă de extindere a acţiunii penale în ceea ce-l priveşte pe Apostu pentru că ar fi săvîrşit infracţiunile de spălare de bani şi fals. Avocatul lui Apostu, Gheorghiţă Mateuţ, susţine însă că pentru ca o astfel de ordonanţă să aibă temei, ar fi trebuit ca procurorii DNA să aducă probe noi în dosar. “Pentru a se face o astfel de extindere, Parchetul ar fi trebuit să aducă probe. Dar nu s-a adus nicio probă în plus faţă de cele de la început”, a declarat Mateuţ la ieşirea din sala de judecată.

Apărătorii lui Apostu şi Stoia au anunţat că vor contesta cu recurs măsura prelungirii arestării, aceasta urmînd să fie judecată, cel mai probabil, săptămîna viitoare de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie.
C.P.

Articole din aceeasi categorie