Aniversări clujene

Un cer albastru, în cuvinte, în cuvintele lui Cornel Udrea

Cornel Udrea împlineşte astăzi, 27 martie, 73 de ani. Activi şi trăiţi din plin. Cu bucurii, dar şi cu inerente neplăceri.

Cornel Udrea nu mai are deloc nevoie de prezentări. Îl recomandă o viaţă în slujba radioului, o viaţă în slujba scrisului prin tot ce are scrisul mai bun şi mai trainic. A fost tradus în franceză, engleză, germană, suedeză, daneză, maghiară, spaniolă, sârbă, bulgară… A avut bucuria a 68 de premiere teatrale. Este Cetăţean de Onoare a nu mai puţin de patru localităţi din ţară. Este membru în juriile multor festivaluri de umor. Este deţinătorul Premiului „Caragiale” pentru dramaturgie. În fine, prin cele 157 de titluri, Cornel Udrea lasă culturii româneşti o moştenire de prim rang. Una care se va îmbogăţi şi în anii următori. Afirmaţia se susţine prin puterea extraordinară de muncă a Maestrului, prezenţă activă în viaţa culturală a Cetăţii Clujului şi nu numai.

Aniversarea de astăzi, 27 martie, mi-a prilejuit un nou interviu. Unul pe cu totul şi cu totul alte coordonate, dat fiind şi situaţia prin care trecem.

D.Ş: Cu ce sentimente trăieşte Cornel Udrea momentele prin care trecem noi şi nu numai noi?

Cornel Udrea: Îți mulțumesc, Demostene Șofron, pentru că astăzi, de Ziua Mondială a Teatrului te-ai gândit și la frumoasa coincidență aniversară, acum când am împlinit 73 de ani. Ne este greu tuturor să acceptăm că suntem față în față cu cea mai grea încercare planetară, ce a răsturnat relații, obiceiuri, posibilitatea, până la urmă, de a da mâna, de a sta aproape de cineva, de a povesti privindu-l în ochi. Nici nu consider că este foarte importantă ziua mea de naștere, mai importantă este lupta dedicată, abnegația și priceperea, medicale, care salvează vieți, care se pune în fața acestei nenorociri. Au de lucru și gospodarii Cetății, cum n-au mai avut până acum: relația cetățean-funcționar, aflat de partea cealaltă a ghișeului, se dovedește acum neproductivă, și inadecvată. Multe alte asemenea lucruri care țin de cutumele birocrației, o să dispară, din aceeași necesitate de a fi luate de la început și reevaluate. Vorbesc depre ceva nou, aproape idealist, despre o țară despovărată de prostie, de supra-politizare, de incompetență și de dezinteres.

D.Ş: Începutul anului în curs însemna o dublă lansare de carte…

Cornel Udrea: Îmi luasem avânt frumos la începutul acestui an, de azi într-o săptămână ar fi trebuit să am o dublă lansare de carte la Casa Artelor, dar nu mi s-a arătat, aveam pe țeavă, cum se zice și două premiere teatrale, ca să nu mai vorbesc despre două monografii dragi sufletului și inimii mele, cea dedicată Liceului „Mihai Eminescu”, unde în urmă cu 56 de ani închideam caietul îmbrăcat în hârtie albastră, deloc cimitir al tinereții mele. A doua carte, tot o povestire monografică, am oprit-o din curgerea firească a redactării. Este povestirea monografică „Cu cerul în brațe”, construită împreună cu doamna Marilena Pop, care a depus o imensă muncă de transcriere a peste 48 de ore de emisiuni realizate de Dumitru Vârtic și Codruța Aron Vârtic, tată și fiică, cei care au contribuit esențial la promovarea muzicii populare transilvane, la susținerea Rădăcinii românești a acestor pământuri, avute în grija lui Dumnezeu, reprezintă o datorie sufletească și morală față de ei, dar și față de ceilalți colegi de Radio Cluj, cu care am edificat Școala Ardeleană Radio.

D.Ş: Orice demers scriitoricesc are o singură şi mare menire, de a aduce zâmbetul pe buzele semenilor.

Cornel Udrea: Sunt multe lucruri de povestit și multe întâmplări care să susțină aceste povești. Știu doar un lucru: că dincolo de vulnerabilitatea mea, ce mi se pare firească, dar nu și hotărâtoare, se află ceea ce dintotdeauna am considerat că trebuie să fac pentru semenii mei: să le aduc zâmbetul pe buze, să nu las tristețea să se așeze pe suflete, fiindcă aceasta, împreună cu singurătatea, sunt mai rele decât orice virus. De aceea voi continua să scriu umor, să spun bancuri oamenilor, să întrețin starea de sănătate a gândului și minții, pentru că destul suntem de năpădiți de sus și de jos, de politica atoatestăpânitoare și de politicienii care se pricep la toate, dar până la urmă nu știu nimic în afară de dimensiunea propriului buzunar.

D.Ş: Debutul absolut a fost să fie în 1962, în cotidianul „Făclia”.

Cornel Udrea: În fiecare sâmbătă scriu un editorial în „Făclia” adesea cu conținut strict politic, sub semnul pamfletarului, știu că este foarte apreciat și foarte așteptat. Prin el îmi continui munca de ziarist ce am început-o în urmă cu vreo 53 de ani, în paginile „Făcliei”. Spun acest lucru, pentru a face legătura cu menirea mea, cu harul pe care mi l-a dat Dumnezeu să așez cuvintele în așa fel, încât să zâmbească.

D.Ş: Un gând pentru cititorii tăi, pentru clujeni. Cu alte cuvinte, ce le doreşti? Ce i-ai sfătui?

Cornel Udrea: Ce le doresc concetățenilor mei, românilor, oamenilor? Le doresc ca de astă-dată să fie toți negativi! Trebuie să biruie gândul înțelept și respectul față de lege, față de Stat, de Guvern, care este pus în fața celei mai mari încercări din istoria partidului care îl alcătuiește. Nu este vremea acum să criticăm, ce fac unii, ce fac alții, să găsim toată papura din nodurile proastelor obiceiuri. Măcar acum să se accepte un armistițiu, o înțelegere superioară pentru salvgadrarea națiunii și ocrortirea populației.

Să dea Dumnezeu, ca la anul, să fim tot aici pe această pagină, și cu veselia la purtător. Îți mulțumesc, Demostene Șofron!

D.Ş: Mulţumesc şi eu. Dar nu înainte de a te mai întreba încă un lucru. Ce sfaturi le dai celor tineri?

Cornel Udrea: Am să-ţi povestesc despre Vecinul meu Stanomir şi vei vedea de ce.

Sunt un om rău, un mazochist ordinar. I-am spus băiatului din vecini, care fuma pe balcon, fără vreun cîntec însoțitor: „Stanomir, dragul meu, te asteaptă zile grele de tot. Va trebui, vrînd-nevrînd să citești. Mult și foarte mult. Iei chestia aia cu foi prinse între coperți, o deschizi la titlu, și după aceea merge ușor. Poți să îți umezești deștiul în gură, cărțile alea au scăpat din gripa spaniolă, sunt autoimune. Tu, însă, fă-ți curaj, chiar dacă ți-e teamă și, pentru început, citește cu glasul tare, ca și cînd ați fi doi în încăpere. Dacă obosești, fiindcă faci ceva nou, inedit, oprește-te, ia din nou telefonul, fă-ți damblaua și după ce te-ai umplut de cultură generală, ia din nou cartea în mînă. Nu, din Cuprins nu vei afla dacă s-au căsătorit pînă la urmă, cuprinsul acela este grija gospodarului de a ști că lucrurile au fost la locul lor. Curaj, Stanomir, uite eu citesc de peste 60 de ani și nu am pățit nimic. Poate tu, fiind la început, te vei răni, așa-i în bătălie, dar se vindecă în timp! Hai, la treabă: las ușa la balcon deschisă, vreau să te aud făcînd și tu, primii pași pe Lună! Acolo, sus, este numele autorului! Îți dai seama, un om, singur, a făcut toată chestia aia! Și nu l-a obligat nimeni: nici diriga, nici mă-sa, așa i-a venit lui…

Demostene ŞOFRON