Alcool fără documente legale, ascuns între baloţi de fân, indisponibilizat de poliţiştii din Dej

În urma unui control în trafic, poliţiştii din Dej au indisponibilizat circa 3.000 de litri de alcool, în valoare de aproximativ 100.000 de lei. Şoferul autoutilitarei cu care era transportat alcoolul a fost reţinut, iar autovehiculul a fost indisponibilizat.

„La data de 19 februarie, în jurul orei 10:15, poliţiştii din cadrul Secţiei 5 Poliţie Rurală Dej au oprit pentru control, pe raza localităţii Câţcău, o autoutilitară condusă un bărbat de 36 de ani, din judeţul Covasna. În urma verificărilor s-a constatat că aceasta efectua un transport de alcool etilic, fără documente legale. Printre baloţii de fân transportaţi, poliţiştii au descoperit mai multe recipiente ce conţineau circa 3.000 de litri de alcool etilic. Recipientele cu alcool, estimate la aproximativ 100.000 de lei, au fost confiscate, iar autoutilitara a fost indisponibilizată până la finalizarea cercetărilor. Bărbatul a fost reţinut de poliţişti pentru 24 de ore, urmând a fi prezentat magistraţilor pentru dispunerea de măsuri legale” – informează IPJ Cluj.

În cauză se continuă cercetările sub aspectul săvârşirii infracţiunii de deţinerea de către orice persoană în afara antrepozitului fiscal sau comercializarea pe teritoriul României a produselor accizabile supuse marcării, potrivit prezentului titlu, fără a fi marcate sau marcate necorespunzător ori cu marcaje false peste limita a [ …] 40 litri alcool etilic, peste 200 litri băuturi spirtoase, etc., faptă prevăzută de Legea 227/2015 privind Codul fiscal.

D.S.F.

Articole din aceeasi categorie