Acțiuni de prevenire a accidentelor rutiere în Dej și Gherla

Polițiștii din cadrul Poliției municipiului Dej, în colaborare cu cei din cadrul Secției 5 Poliție Rurală Dej au desfășurat, luni, 7 ianuarie, o acțiune comună de prevenire a accidentelor rutiere, dar și de asigurare și menținere a unui climat de ordine și siguranță publică.

În urma acțiunii, în care au fost vizați în principal conducătorii auto care nu respectă prevederile legale privind acordarea de prioritate pietonilor, dar și abaterile pietonilor care traversează neregulamentar strada, au fost aplicate 19 sancțiuni contravenționale. Dintre acestea, 9 au fost pentru depășirea limitei legale de viteză, două pentru abaterile comise de pietoni, iar alte 9, pentru diferite alte abateri de la prevederile Codului rutier. De asemeni, a fost reținut un certificat de înmatriculare.

O acțiune similară a fost organizată în aceeași zi de polițiștii din cadrul Poliției municipiului Gherla, în colaborare cu polițiștii Secției 7 Poliție Rurală Gherla. Activitățile desfășurate au condus la aplicarea a 37 de sancțiuni contravenționale, 10 dintre acestea fiind pentru încălcări ale regimului legal de viteză. Au fost reținute în vederea suspendării dreptului de a conduce pe o perioadă determinată 6 permise de conducere, dintre care 5 pentru depășirea vitezei și unul pentru depășire neregulamentară. De asemeni, au fost reținute și două certificate de înmatriculare.

D.S.F.

Articole din aceeasi categorie