Acțiuni pentru prevenirea și combaterea delictelor silvice

Polițiștii au aplicat aproape 2.000 de sancțiuni contravenționale și au confiscat peste 1.000 de metri cubi  de material lemnos, în urma unor acțiuni pentru prevenirea și combaterea delictelor silvice desfășurate, de la începutul acestei luni, la nivel național.

„Cele 859 de acțiuni și controale au avut drept scop combaterea tăierilor ilegale de arbori și a faptelor ilegale asociate din exploatarea, circulația, depozitarea, prelucrarea primară și comercializarea materialului lemnos. Echipele de control au verificat 76 de exploatări forestiere, 54 de instalații de depozitare, 37 de ocoale silvice și 685 de alte obiective care își desfășoară activitatea în domeniu” – informează IGPR.

Conform sursei citate, în urma activităților, polițiștii au constatat 136 de infracțiuni și au aplicat 1.973 de sancțiuni contravenționale (446 prevăzute de Legea nr. 171/2010, privind stabilirea și sancționarea contravențiilor silvice, în valoare de peste 900.000 de lei). De asemeni, au confiscat peste 1.000 de metri cubi de material lemnos, în valoare de aproape 300.000 de lei, zeci de fierăstraie mecanice, topoare și securi, fiind, totodată, indisponibilizate 6 atelaje hipo și 8 autovehicule.

În activități au fost angrenați și lucrători ai Gărzii Forestiere.

D.S.F.

Articole din aceeasi categorie