Acţiuni pentru destructurarea grupărilor de criminalitate organizată

Cannabis, ecstasy, haşiş, bani (lei, dolari, lire sterline şi euro), telefoane mobile şi ţigări – asta au confiscat poliţiştii, în cadrul unor acţiuni pentru destructurarea unor grupări de criminalitate organizată.

Potrivit IGPR, în perioada 22 iunie – 5 iulie, poliţiştii specializaţi în combaterea criminalităţii organizate au efectuat 39 de acţiuni operative pentru destructurarea unor grupări infracţionale specializate în trafic de persoane, trafic şi consum ilicit de droguri, criminalitate informatică şi spălare de bani.

În cadrul acestor acţiuni au fost efectuate 110 percheziţii domiciliare, fiind derulate activităţi investigative pentru probarea activităţii infracţionale a 218 persoane, dintre care 56 au fost reţinute sau arestate, 17 persoane fiind plasate sub control judiciar. S-au confiscat, ori au fost instituite măsuri asiguratorii asupra a 782.500 lei, 310.000 euro, 800 dolari, 60 lire sterline, 2 autoturisme, 9 HDD, un laptop, o unitate centrală, o tabletă, 41 de telefoane mobile, 25 de cartele SIM, 18 medii de stocare, un card bancar, o armă şi 26.321 de pachete de ţigări. De asemeni, au fost indisponibilizate 2,65 grame de amfetamină, 221 de comprimate de ecstasy, 1 gram de heroină, 6 grame doze de heroină, 620 de grame de haşiş, 3 grame de cocaină, 61.327,4 grame cannabis, 6 plante de cannabis, 16 seminţe cannabis, 10 grame de substanţă pulverulentă şi două cântare electronice.

La acţiuni au participat 337 de poliţişti din cadrul structurilor de combatere a criminalităţii organizate, care au beneficiat de sprijinul celorlalte structuri centrale şi teritoriale ale Poliţiei Române. De asemeni, s-a cooperat şi cu alte structuri din cadrul Ministerului Afacerilor Interne.

D.S.F.

Articole din aceeasi categorie