Acțiuni ale polițiștilor în campusurile studențești

Polițiștii Biroului pentru Centrul Universitar Cluj-Napoca au desfășurat o serie de activități cu rol preventiv în campusurile studențești clujene „pentru menținerea și creșterea climatului de siguranță, dar și pentru a consolida parteneriatul dintre polițiști și studenți” – informează IPJ Cluj.

Totodată, a fost verificat modul în care personalul de pază își desfoara activitatea în timpul serviciului, fiind controlați 12 agenți de pază. În urma abaterilor constatate au fost aplicate 8 sancțiuni contravenționale, în conformitate cu prevederile Legii 333/2003 privind paza obiectivelor, bunurilor, valorilor și protecția persoanelor.

Polițiștii de proximitate au participat la întâlniri cu administratorii căminelor studențești și cu reprezentanții universităților, fiind făcute recomandări cu caracter preventiv pentru creșterea siguranței participanților la evenimente care urmează să se desfășoare în perioada imediat următoare a anului – precizează IPJ Cluj.

D.S.F.

Articole din aceeasi categorie