Acțiune pentru verificarea deținătorilor de valori

Peste 3.800 de unități deținătoare de valori au fost verificate de polițiști, în perioada 9 – 31 decembrie 2019, în cadrul unor acțiuni derulate la nivel național, sub coordonarea Direcției de Ordine Publică.

„Activitățile de control și evaluare s-au realizat asupra deținătorilor de valori și prestatorilor serviciilor de profil și au urmărit prevenirea depozitării valorilor în spații nesecurizate și a realizării de transporturi de valori cu personal și mijloace de transport care nu îndeplinesc cerințele legale, precum și verificarea planurilor de pază ale transporturilor de valori aprobate. Astfel, în perioada amintită, peste 500 de polițiști au acționat, în medie, zilnic, fiind verificate peste 3.800 de obiective (centre comerciale, centre de procesare a valorilor monetare, stații de distribuție a carburanților, casierii, autovehicule de transport valori)” – informează IGPR.

Potrivit sursei citate, în urma verificărilor au fost aplicate 562 de sancțiuni contravenționale, în valoare de aproape 860.000 de lei, pentru neregulile constatate în domeniul locurilor de depozitare a valorilor, și alte 89 de sancțiuni, în valoare de 136.500 de lei, pentru neregulile constatate în domeniul transporturilor de valori.

D.S.F.

Articole din aceeasi categorie