Accidente rutiere

Accident grav pe drumul dintre Cluj-Napoca şi Sălicea
Trei persoane au fost rănite grav în urma unui accident de circulaţie ce a avut loc duminică după amiază pe DJ 107R, între Cluj-Napoca şi localitatea Sălicea. Potrivit IPJ Cluj, un tânăr, în vârstă de 34 ani, din Cluj-Napoca, aflat la volanul unui autoturism, a pătruns pe sensul opus de mers şi a intrat în coliziune frontală cu un autoturism condus de un bărbat, de 70 de ani, din Cluj-Napoca.
În urma impactului, autoturismul condus regulamentar a fost proiectat într-un alt autoturism condus de un bărbat de 40 de ani, din Cluj-Napoca.
Accidentul s-a soldat cu rănirea conducătorului auto în vârstă de 70 de ani şi a unei femei de 64 de ani, pasageră în acelaşi autovehicul. De asemenea, o tânără, de 27 de ani, pasageră în autovehiculul care a pătruns pe sensul opus, a fost rănită.

Clujean, reţinut pentru infracţiuni rutiere
Un bărbat de 43 de ani din Cluj-Napoca a fost reţinut de poliţişti după ce a produs un accident rutier cu pagube materiale, pe fondul consumului de alcool.
‘’La data de 4 noiembrie a.c., în jurul orei 00,30, poliţiştii au identificat un conducător auto sub influenţa alcoolului. Cel în cauză, un bărbat, de 43 de ani, din Cluj-Napoca, fusese implicat într-un accident rutier cu pagube materiale pe Calea Floreşti’’, arată IPJ Cluj. Polţiştii susţin că, în urma testării cu aparatul etilotest, a rezultat o concentraţie de peste 0,50 mg/l alcool pur în aerul expirat. În acest context, şoferul a fost condus la unitatea medicală, însă acesta a refuzat recoltarea probelor biologice de sânge. Odată cu cercetările, poliţiştii au constatat că bărbatului îi era anulat dreptul de a conduce autovehicule. Poliţiştii au dispus măsura reţinerii pentru 24 de ore faţă de bărbat, fiind cercetat sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de conducere pe drumurile publice a unui vehicul de către o persoană căreia exercitarea dreptului de a conduce i-a fost anulată şi refuzul de a se supune prelevării mostrelor biologice de sânge. În atenţia poliţiştilor a intrat şi un tânăr din Turda după ce a fost surprins în timp ce conducea fără a poseda permis auto. ‘’În cauză se efectuează cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunii de conducerea pe drumurile publice a unui autovehicul fără a poseda permis de conducere, fapte prevăzute de Codul penal’’, arată IPJ Cluj.
C.P.

Articole din aceeasi categorie