Accident rutier produs pe fondul consumului de alcool

Un tânăr de 17 ani a fost implicat într-un accident rutier produs pe fondul consumului de alcool, duminică, 15 octombrie, în jurul orei 12:40, pe raza comunei Sânmărtin.

„Conform primelor verificări, un tânăr de 17 ani, din comuna Sânmărtin, în timp ce conducea un moped pe DJ 161E, dinspre Diviciorii Mari spre Diviciorii Mici, a pierdut controlul asupra direcției de deplasare și a căzut pe partea carosabilă. De asemenea, un tânăr de 28 de ani, din aceeași comună, care se afla pe moped în calitate de pasager, a suferit leziuni în urma căzăturii, acesta fiind transportat la unitatea spitalicească pentru îngrjiri de specialitate” – informează IPJ Cluj.

Polițiștii au stabilit că mopedul era neînregistrat, iar tânărul de 17 ani, care nu poseda permis de conducere pentru nici o categorie de vehicul, se afla sub influența alcoolului, având o concentrație de peste 0,60 mg/l alcool pur în aerul expirat.

Cercetările continuă pentru stabilirea împrejurărilor exacte în care s-a produs accidentul și pentru luarea măsurilor legale care se impun.

Polițiștii atrag atenția conducătorilor auto să nu circule sub influența alcoolului, deoarece consumul de alcool scade capacitatea de reacţie și de manevrare a autovehiculului, dereglând răspunsul la stimulii optici și auditivi. De asemeni, alcoolul scade concentrarea, atenţia, reflexele și viteza de execuţie a mișcărilor.

„Pe lângă posibilitatea producerii unui accident rutier, șoferii care conduc sub influenţa băuturilor alcoolice riscă și închisoarea de la unu la cinci ani, aceasta fiind sancţiunea prevăzută de lege pentru cei depistaţi în trafic cu o îmbibaţie alcoolică de peste 0,8 g/l alcool pur în sânge. Totodată, pe timpul cercetării permisul este reţinut fără drept de circulaţie” – atenționează IPJ Cluj.

D.S.F.

Articole din aceeasi categorie