A votat într-o secţie din Paris pentru alegerile prezidenţiale din Rusia

Cetăţean rus din 2013, actorul francez Gerard Depardieu a votat la Paris pentru alegerile prezidenţiale din Rusia, informează ambasada Rusiei în Franţa.

“Gerard Depardieu a votat la biroul de vot al ambasadei Rusiei în Franţa pentru alegerea preşedintelui Rusiei. Veniţi!”, se menţionează în tweet-ul în rusă al ambasadei Rusiei. Pe Twitter, Lucas Léger, reporter al RT France, filiala în franceză a unui canal public rus, a publicat o înregistrare video cu actorul, în mod evident foarte agasat de tentativa sa de a-l intervieva, cu comentariul: “Lui Gérard Depardieu nu-i place să fie deranjat când îşi face datoria de cetăţean rus”.

El s-a aflat atunci în centrul unei polemici provocate de decizia sa de a părăsi Franţa pentru a protesta împotriva planului preşedintelui francez de atunci, socialistul Francois Hollande, de a impozita cu 75% cele mai mari averi.

Gerard Depardieu este înregistrat în actele oficiale ca locuitor şi antreprenor individual la Saransk, oraş de 300.000 de locuitori situat la 650 km est de Moscova.

Articole din aceeasi categorie