Ulmul din Căpeni, “încoronat” oficial “Arborele anului”

Ulmul din Căpeni, un copac vechi de aproape trei secole care a cîştigat competiţia organizată de Fundaţia pentru parteneriat din Miercurea Ciuc, a fost distins luni, în mod oficial, cu titlul “Arborele anului”.

Directorul fundaţiei, Potozky Laszlo, a declarat pentru AGERPRES că acest copac – care are o înălţime de circa 35 de metri şi o circumferinţă de aproape şapte metri şi jumătate – va reprezenta România în următoarea etapă a concursului în cadrul căreia va fi desemnat “Arborele european al anului”.

În concurs au fost înscrişi în total 12 copaci din ţară, dar ulmul a cîştigat locul I cu circa 13.000 de voturi exprimate on-line pe parcursul mai multor luni, fiind urmat de stejarul din Tăietura, judeţul Harghita, cu 12.720 de voturi şi, la mare distanţă, de un platan din Timişoara care a obţinut aproape 2.300 de voturi.

Printre copacii înscrişi în concurs s-au mai numărat şi un gorun din judeţul Braşov, în vîrstă de 900 de ani, un tei din Iaşi, de 660 de ani, un fago-molid din judeţul Gorj şi un arbore ornamental “purtător de lalele” (Liriodendron Tulipifera) din Aninoasa, judeţul Hunedoara.

Fundaţia pentru parteneriat din Miercurea Ciuc a oferit o diplomă şi un premiu de 3.000 de lei care vor putea fi folosiţi pentru protejarea ulmului din Căpeni sau pentru diverse acţiuni cu caracter ecologist, cum ar fi plantarea de copaci sau întreţinerea spaţiilor verzi.

Anul trecut concursul a fost cîştigat de teiul din Liliceni, judeţul Harghita, în vîrstă de peste 500 de ani, care a primit şi titlul suprem la nivel european în cadrul competiţiei European Tree of the Year, organizată de Fundaţia Cehă pentru Parteneriat de Mediu.

Competiţia “Arborele Anului” şi-a propus să atragă atenţia asupra importanţei “aurului verde” şi necesităţii protejării mediului înconjurător.

Articole din aceeasi categorie