Zilele Floreştiului – un reuşit maraton artistic la început de septembrie

Debutul toamnei blînde a adus, în primul weekend al lui septembrie, mii de floreşteni, rude şi prieteni ai acestora în Poligonul Tăuţi, eliberat cu cîţiva ani în urmă de logistica militară pentru a deveni un spaţiu excelent pentru diverse manifestări publice ale comunităţii locale. Un spaţiu în care culorile camuflajului cazon au fost schimbate cu verdele gazonului natural, ce se întinde pînă pe liziera imensului plămîn verde ce desparte Floreştiul de Tăuţi, loc de pelerinaj la Mănăstirea Acoperămîntul Maicii Domnului.

pag1Privind dimensiunile acestei localităţi, care încă rămîne în perimetrul administrativ teritorial al comunelor, nu poţi să nu-ţi pui fireasca întrebare privind dezvoltarea ei multidimensională din ultimii ani, devenind cea mai mare comună din România. Iată şi motivul pentru care, în aceste trei zile spectaculos de frumoase ale Floreştiului, am reuşit să obţin de la ing. Horea Şulea, primarul acestui mare oraş din zona metropolitană vestică a Clujului, cîteva date statistice ce personifică suficient de bine acest perimetru numit de unii… dormitor al Clujului. Populaţia, la zi, numără 33 de mii de locuitori, comuna are înregistrate 1500 de societăţi comerciale profilate pe mai toate zonele producţiei şi serviciilor, construirea numeroaselor micro-cartiere de locuinţe dezvoltînd şi o reţea stradală ce a primit peste 80 de nume şi se întinde pe 62 km asfaltaţi, altele 19 de acum încep să-şi primească covorul asfaltic, valoarea investiţiei fiind de 18.625.833 lei.

DSC01645Din proiectele curente ale administraţiei publice de aici, interesantă pare a fi construcţia unui Parking suprateran cu 450 de locuri şi realizarea centurii rutiere Floreşti – Cluj-Napoca, o investiţie asumată de Primărie, cu două bretele de legătură spre Metro şi Polus, pentru care se va apela la un credit bancar în valoare de 7 milioane euro. Tranzitul pe DN 1 este o mare problemă, ne mărturiseşte şeful administraţiei de la Floreşti, iar aşteptările provoacă chiar şi victime în graba şoferilor. Tot la capitolul noutăţi sînt incluse grădiniţa de pe strada Ion Rus, liceul din zona Cetatea Fetei, parcul cu pistă de role şi skate pe strada Someşului, o staţie SMURD pe strada Eroilor şi semaforizarea inteligentă prin trecerea în subteran a cablajului de pe DN 1. Desigur, ca şi pînă acum, sublinia primarul, vin şi investitorii privaţi, sens în care vom deschide porţile unui showroom auto european, un magazin Profi, o Universitate şi un centru IT, ce ne vor aduce un număr important de locuri de muncă pentru locuitorii noştri, mai spune primarul.

DSC01656Floreştiul are un mare număr de tineri dar şi vreo 2200 de pensionari, pe aceştia din urmă, indiferent de cuantumul pensiilor, conducerea comunei cadorisindu-i cu abonamente ce le permit să circule cu mijloacele de transport public ale CTP Cluj-Napoca în zona metropolitană. De asemenea gratuităţi beneficiază şi elevii din învăţămîntul liceal.

Revenind la programele derulate vineri, sîmbătă şi duminică (5-6-7 septembrie 2014) trebuie să apreciem atît diversitatea cît şi calitatea acestora, întreaga regie fiind concepută pe dimensiunile acestei mari localităţi a judeţului şi a ţării. Impresionante au fost chiar dimensiunile scenei montate pe fostul poligon, iar evoluţiile scenice s-au înscris pe aceleaşi coordonate, demonstrînd că ansamblurile artistice îşi depăşesc condiţia amatorismului, aducînd în faţa publicului valoarea tradiţiei, autenticul şi întreaga spiritualitate inconfundabilă pe care le degajă cîntecul şi dansul românesc, la această reuşită contribuind şi prezentatoarea ediţiei, interpreta muzicii populare Adriana Irimeş.
DSC01658Zilele folclorului au început vineri, au continuat sîmbătă şi duminică. Ansamblul ,,Cununa Someşană’’ din Floreşti, ,,Junii Vlădesei’’–Huedin, Orchestra profesionistă ,,Cununa Transilvană’’ a CJPCT Cluj dirijată de Ovidiu Barteş, soliştii Anca Branea Neamţu, Claudiu Ciotleuş, Ana Strîmturean, Irina Someşan, Felix Gălan, Ioan Dordoi, Maria Marcu şi soţii Valeria şi Traian Ilea au făcut din această primă vineri a lui septembrie un adevărat festival folcloric, care a bucurat inimile unui mare număr de spectatori de toate vîrstele.

Sîmbătă, ,,Cununa Someşană’’ a prezentat partea a doua a repertoriului artistic; pauza dintre dans şi cîntec popular a fost rezervată Teatrului de păpuşi care a prezentat scenariul: ,,Cipi şi surpriza’’, după care prezentatoarea spectacolului, doamna Adriana Irimeş, a invitat pe scenă Ansamblul ,,Nepoţii Iancului’’ din Mărişel şi solistele Andra Mariş, Livia Hetea, Ioana Budae, Dana Purcel şi Iulia Bucur. La orele amiezii, primarul Horea Şulea a adresat salutul de bun venit mulţimii ce a onorat cu prezenţa acest important eveniment din viaţa comunităţii, enunţînd formula unui adevărat generic: Educaţie – Credinţă – Administraţie, invitînd pe scenă cadre didactice, preoţi şi consilieri locali. În această formulă a fost rugat să urce pe acest podium singurul Cetăţean de onoare al comunei, Pr. Prof. univ. dr. Ioan M. Bota, un veteran erudit, de mare valoare, care la aproape 95 de ani a scos de sub tipar, cu sprijinul autorităţilor comunei în DSC01663care trăieşte, Floreşti, cea de a 33-a carte a sa. Deşi a fost prizonier la ruşi şi întemniţat de regimul comunist la Aiud, preotul profesor Ioan Bota, prin credinţa sa în Dumnezu, a supravieţuit, reuşind să ne ofere la această vîrstă venerabilă un volum de 850 de pagini intitulat: ,,Istoria Românilor din cele mai vechi timpuri pînă azi – adevăruri nespuse pînă acum’’. Ca semn de preţuire pentru autor şi îndemn către cititori, academicianul Ioan – Aurel Pop notează în prefaţa volumului:,, Părintele profesor Ioan M. Bota s-a nevoit în această viaţă – de lungi şi grele decenii – cu turma credincioşilor, deopotrivă sub aspectul luminării semenilor prin învăţătură şi al ocrotirii lor prin confesiune şi biserică… Domnia Sa s-a aplecat mereu spre trecut, cu mirarea copilului care descoperă lumea şi cu respectul cercetătorului care sondează necunoscutul ca să-l reveleze celorlalţi… Cartea emană, prin urmare, un profund sentiment patriotic, de preţuire pentru acest pămînt, adevărată ,,enclavă latină la porţile Orientului’’. A fost, pe bună dreptate, cea mai importantă oră de istorie trăită de această mare comunitate a judeţului nostru, ţinută de o personalitate ce a trăit pe viu, aproape un secol, istoria zbuciumată şi uneori trunchiată a României. Ca jurnalist mă bucur că sînt contemporan cu preotul profesor Ioan Bota, iar volumul dăruit cu autograf îl voi studia şi aşeza la loc de cinste în biblioteca mea.

DSC01677Istoria noastră, muzica noastră, dansul nostru au constituit capitole consistente valoric prin recitalurile preotului Cristian Pomohaci, Anda Adam, Vizi @ Band, ,,Dor Transilvan’’, ,,Muguri de Cluj’’, prin dansul de societate şi o repriză de dans Zumba, în completare la recitalul de muzică uşoară susţinut de ,,Danny D’’.

Duminica floreştenilor a debutat cu un spectacol de magie, apoi Şcoala gimnazială ,,Gheorghe Şincai’’ a trimis pe scenă grupurile vocale ,,Florile Floreştiului’’ şi ,,Zîmbet de copil’’, iar Incubatorul de arte afiliat la Societatea Internaţională de Studii Muzicale Cluj-Floreşti a oferit auditoriului cîteva piese de muzică clasică. Duminica a fost, simbolic, o zi mai colorată şi chiar captivantă prin dinamismul jocurilor ţigăneşti ale trupei ,,Igranka’’ din Floreşti, ale celor maghiare din Ciumbrud, dar şi prin evoluţia majoretelor ,,Destiny’’ şi ,,Steluţe’’ din localitate, primele de două ori vicecampioane naţionale şi deţinătoare ale locului secund obţinut la competiţia europeană desfăşurată nu demult la Budapesta. Notă maximă fetelor, dar şi prof. Marcu Hajnal, Amalia Uifălean şi Lucia Mihaela Mocan, care modelează sub mai multe aspecte aceste caractere, ce plusează permanent prin ambiţie şi talent. După un alt plăcut intermezzo folcloric susţinut de tinerele speranţe ale genului: Gabriela Marincuş, Lavinia Mariş, Adina Hada, Ansamblul ,,Măgura’’ Călăţele şi ,,Cununa Someşană’’ au urmat recitalul Adrianei Irimeş şi al lui Ştefan Stan, cîştigătorul concursului ,,Vocea României’’.

DSC01679Şi, ca surprizele să nu lipsească nici în ultima zi a sărbătorii localităţii Floreşti, au urcat pe podium membrii Clubului Sportiv ,,Hayas Activ’’, care au adus din Italia cinci titluri de campioni europeni la karate copii, cadeţi şi juniori, prin competitorii Pap Debora, fraţii Robert şi Ervin Crai şi fetele Laura Nan şi Adriana Ilie. Aceşti copii minunaţi au oferit publicului o repriză de balet, alta de dans modern şi o viguroasă demonstraţie de karate, ca un preambul înaintea Campionatului Mondial găzduit de Polonia luna viitoare, de la care directorul clubului, Ady Gherman, nu concepe să vină fără premii.
După trei zile de muzică populară, uşoară, teatru de păpuşi, dans, surprize şi spectacol de magie, focul de artificii a încheiat această plăcută ediţie, pentru care, pe lîngă artişti, merită aplauze şi conducerea celei mai populate comune din România!

Dumitru VATAU

Articole din aceeasi categorie