Vasile Gheorghiţă (1943, Turda – 2018, Cluj – Napoca)

Despărţirile sunt triste. Triste pentru că te despart de oameni dragi, alături de care ai împărtăşit idei, năzuinţe, bucurii şi tristeţi. Triste pentru că te desparţi de oameni care şi-au pus amprenta asupra vieţii sociale, lăsând moşteniri spirituale trainice.
Vestea primită joi 16 august, a fost să fie una tristă, foarte tristă. A fost să fie ca într-o zi sfântă, 15 august, să ne luăm rămas bun de la Vasile Gheorghiţă, personalitate distinctă în peisajul artistic clujean şi nu numai. Mi-au venit în minte, nici nu se putea altfel, multe întâlniri avute, majoritatea în centrul istoric al Cetăţii Clujului, ideile Maestrului îndreptându-se de fiecare dată, spre starea de bine a breslei pe care cu atâta abnegaţie o slujea, dar şi spre starea de bine a neamului său. Două idealuri purtate în suflet, abordate de fiecare dată, ideile fiind multe şi novatoare. Mi-au revenit în minte întâlnirile avute cu prilejul diferitelor expoziţii, gânduri îndreptate spre actul creaţiei, cu accent pe originalitatea demersului plastic. În fine, gândurile m-au purtat spre cele scrise în timp de regretaţii Mircea Ţoca, Negoiţă Irimie şi Ilie Călian, apoi de Ion Cristofor, Ovidiu Pecican, Michaela Bocu, Duţă Ovidiu Ionel, Vasile Radu, Margareta Catrinu, Negoiţă Lăptoiu, nu sunt singurii care s-au aplecat asupra creaţiei sale fie cu prilejul unor personale, fie în cadrul saloanelor de artă.
Vă supun atenţiei rânduri scrise de… Arina Gheorghiţă (fiica artistului): “Tatăl meu, pictorul Vasile Gheorghiţă, este un desenator redutabil, dar şi un om care urăşte fabulaţia, care caută autenticitatea în tot ceea ce-şi propune să reprezinte. Are un stil figurativ, cu tente expresioniste, pe care l-a valorificat ani de-a rândul în compoziţii cu personaje din lumea satului sau a periferiilor urbane. În ultimul timp pictează exclusiv nuduri, iar mîine nu ştiu ce va face. E un tip total imprevizibil din punct de vedere artistic”, respectiv Ion Cristofor: “Există în toate tablourile lui Vasile Gheorghiţă o notă implicit polemică, o atitudine a unei conştiinţe care spune mai mult printr-o pată de culoare decât orice discurs. Toată opera sa emană în fond o poezie aspră a elementarului, precum şi o emoţionantă vibraţie a existenţei, surprinsă în cele mai pure, mai familiare ipostaze ale sale. Om al candorii, construindu-şi cu tenacitate opera, ca pe un refuz al brutalităţii şi inumanului, Vasile Gheorghiţă este unul din cei mai mari artişti ai noştri. De acum şi din toate timpurile”.
Ne despărţim de un OM şi un ARTIST. Un OM minunat cu sufletul plin de viaţă, un PICTOR cu suflet colorat.
Demostene ŞOFRON