Valentin Cuibus avertizează: Consiliul judeţean Cluj a diminuat cu peste 25 la sută bugetul instituţiilor de cultură subordonate

Consilierul judeţean social democrat Valentin Cuibus a atras atenţia că activitatea instituţiior de cultură subordonate Consiliului Judeţean Cluj ar putea fi grav afectată din cauza subfinanţării. El a dezvăluit că în ultimii ani, bugetul alocat de autorităţile judeţene acestor instituţii a fost diminuat cu peste 25 la sută.

Valentin Cuibus a spus că, în opinia sa, nu este normal ca alocările pentru instituţiile de cultură să fie diminuate atît de mult, ţinînd cont de faptul că municipiul Cluj-Napoca a intrat în competiţia pentru obţinerea titlului de Capitală Culturală Europeană în 2020. ‘’Sînt multe lucuri cu care nu sîntem mulţumiţi la proietul de buget pentru 2012. În primul rînd pentru că alocările pentru instituţiile de cultură au scăzut foarte mult în ultimii patru ani. Noi vrem ca municipiul Cluj-Napoca să fie Capitala Culturală Europeană şi alocăm din ce în ce mai puţin bani acestor instituţii. Nu sîntem de acord acest lucru’’, a spus Cuibus.

Consiliul Judeţean Cluj are în subordine mai multe instituţii de cultură deosebit de importante. Printre acestea se numără Muzeul de Artă, Muzeul Etnografic al Transilvaniei şi Complexul Muzeal ‘’Octavian Goga’’ de la Ciucea. Fiecare dintre aceste unităţi culurale se confruntă cu probleme serioase din cauza subfinanţării.

La Muzeu de Artă din Cluj-Napoca principala problemă e legată de clădirea ‘’Banffy’’ în care funcţionează această instituţie. Clădirea se degradează pe zi ce trece, iar factorii responsabili de la nivelul judeţului nu au luat încă nicio măsură pentru a opri acest fenomen. Una dintre cauzele importante ale degradări acestui monument de importanţă naţională este legată de instalaţiile şubrede de captare a apei pluviale. Acest lucru permite o serie de infiltraţii la nivelul solului şi în pereţii clădirii, afectînd chiar şi galeriile expoziţionale. Consecinţa este apariţia mucegaiurilor, igrasiei şi a ciupercilor cu potenţial extrem de nociv asupra clădirii dar şi asupra operelor de artă pe care le adăposteşte muzeul, dintre care o mare parte sînt clasate în tezaurul cultural naţional al României. În anul 2008, Consiliul Judeţean Cluj, instituţia care patronează Muzeul Naţional de Artă Cluj, a înaintat un proiect de restaurare a Palatului din fonduri structurale, dar toate procedurile au fost oprite din cauza unor acţiuni de revendicare a unei părţi din imobil.

De asemenea, Parcul naţional Etnografic „Romulus Vuia” din zona Hoia a municipiului Cluj-Napoca, unul dintre cele mai importante monumente etnografice ale României, trece printr-un proces de degradare sub ochii indiferenţi ai autorităţilor. Numeroase monumente de arhitectură populară de valoare inestimabilă au fost distruse deja iremediabil, iar altele încep să aibă aceeaşi soartă, fără ca cei responsabili să ia vreo măsură pentru oprirea acestui fenomen. Principalele cauze care afectează monumentele de arhitectură populară sînt legate, pe de o parte, de alunecările de teren din zonă, iar pe de altă parte de lipsa măsurilor de conservare şi protecţie. Singura soluţie pentru stoparea dezastrului de la Parcul naţional Etnografic „Romulus Vuia’’ constă în efectuarea de lucrări pentru consolidarea întregului versant.

Şi Muzeul ‘’Octaavian Goga’’ de la Ciucea e lovit de lipsa finanţării. Autorităţile au uitat total de acest obiectiv, iar localnicii asistă la degradarea ce a pus stăpînire pe locaş. Edificiul este monument istoric categoria A şi intră în sfera ariilor protejate. O mare parte dintre clădirile din acest complex necesită lucrări urgente de restaurare şi reabilitare.

C.P.

Articole din aceeasi categorie