V. Ponta: Aurul de la Roşia Montană nu este o bogăţie naţională care trebuie folosită într-un interes particular

Preşedintele PSD, Victor Ponta, a afirmat, vineri, într-o conferinţă de presă, la Alba Iulia, că aurul de la Roşia Montană ”nu este o bogăţie naţională care trebuie folosită într-un interes particular”.

Victor Ponta a spus că vrea să afle adevărul despre ”acţionarii reali ai companiilor implicate acolo”, dar şi despre ”interesul personal al lui Traian Băsescu”, pentru că, în opinia sa, este absolut anormal ca ”preşedintele ţării să fie principalul promotor, aproape angajat al unei companii străine”. Liderul PSD mai vrea să ştie şi care sînt ”beneficiile pentru statul român şi pentru România”, precum şi care sînt garanţiile de mediu.

”O să discutăm despre acest proiect şi poate fi realizat, doar după ce se respectă aceste condiţii absolut necesare. (…) Eu consider că perpetuarea unor minciuni de către preşedintele ţării, care face el locuri de muncă, în timp ce, între timp, tocmai se desfiinţează mii de locuri de muncă în România, şi faptul că, pentru interesele a două sau trei persoane, Traian Băsescu, Dan Andronic, alţii ca ei, trebuie să dăm ceva ce este al României, la acest gen de operaţiune frauduloasă USL-ul se va opune prin toate mijloacele existente într-o ţară democratică”, a susţinut Ponta. Acesta consideră că exploatarea minieră trebuie să fie făcută de către statul român şi de către o companie a statului român.

În opinia lui Victor Ponta, şeful statului, prin declaraţiile sale, are un singur scop, şi anume ”creşterea preţului acţiunilor RMGC la bursa din Toronto”.

Ponta crede că pentru toţi oamenii din zonă trebuie să existe o şansă la un loc de muncă, dar corect. ”Oamenii de acolo trebuie să ştie adevărul, ei vor trăi acolo, nu Băsescu”, a susţinut Ponta.

Întrebat dacă societăţile Gabriel Resources sau Roşia Montană Gold Corporation s-au numărat vreodată printre susţinătorii financiari ai PSD, Victor Ponta a afirmat că nu există niciun leu primit de la aceste companii. ”După ce domnul Băsescu a spus chestia asta (…), am cerut trezorierului partidului să verifice absolut toate documentele referitoare la sponsorizări şi finanţări de campanie pentru campania domnului Geoană şi a PSD-ului. Nu există niciun leu de la vreuna dintre aceste companii”, a dat asigurări Ponta.

La rîndul său, preşedintele Consiliului Naţional al PSD, Adrian Năstase, a spus că nu cunoaşte să fi existat o sponsorizare din partea firmei pentru campaniile din 2004.

”De altfel, cred că nici nu se punea problema în vreun fel. Atunci tot proiectul era în stand by, cred că Frank Timiş era oricum în dificultăţi financiare, nu cred că îşi propunea, nici nu cred că îl interesa, nici nu cred că s-a discutat”, a conchis Năstase.

Articole din aceeasi categorie