Pulsul votului la Cluj-Napoca


În ciuda vremii capricioase și a actualei crize de coronavirus, clujenii au ieșit, în număr mare să își aleagă guvernanții locali, pe următorii patru ani. „Mascați” și echipați ca în pandemie, ei au pus ștampila de vot având în minte fie schimbarea, fie continuitatea la nivelul județului Cluj. Aproape toți cei care au stat de vorbă cu reporterul Făclia au reclamat, printre problemele stringente ale orașului nostru, traficul sufocant și lipsa locurilor de parcare.

Cred că sunt foarte multe probleme de rezolvat, încă, la Cluj. S-au făcut multe, dar au rămas unele, esențiale, nerezolvate. Ar trebui să ne concentrăm pe cele importante, actuale, cum ar fi traficul rutierși lipsa locurilor de parcare, traficul rutier, mai ales în centrul Clujului. În loc să vorbim despre povești cum ar fi metroul, mai bine am încerca ssă găsim soluții realiste pentru trafic. În domeniul educației ar trebui găsite, la fel, rapid niște soluții pentru copiii ăștia care trebuie acum să învețe online, deci sunt încă multe de făcut”, a afirmaAndreea T. o doamnă care și-a exercitat dreptul de vot la o secție din cadrul Colegiului Național „George Coșbuc”.

Eu îmi doresc să ne fie mai bine decât acum, asta știu sigur, pentru schimbare votez. La nivel local cred că cea mai importantă problemă este traficul, locurile de parcare, infrastructura rutieră. În sensul acesta îmi doresc în primul rând schimbare, spitalele sunt o altă problemă, sunt multe probleme la Cluj încă nerezolvate…”, a spus o altă doamnă care a preferat anonimatul și care a votat la o secție de la Liceul Teoretic „Gheorghe Șincai”.

Nevoia noastră ca și comunitate este să fim ascultați, să ne fie căutate interesele și mă aștept la oameni cărora să le pese. În unele privințe am votat pentru schimbare, în altele îmi doresc continuitate. De exemplu, în sistemul sanitar, la nivel local cred că este nevoie de niște îmbunătățiri”, a spus L.V, a altă doamnă care a votat la Secția nr. 141 de la Liceul „Brassai Samuel”.

Pentru continuitate am votat, pe toată linia, deși nu sunt din Cluj-Napoca”, a declarat, scurt, Marian Raica, un tânăr care și-a exercitat dreptul de vot la Secția de votare de la Liceul de Informatică “Tiberiu Popoviciu”.

Pentru cât mai multe realizări în Cluj pentru vârstnici și tineri, deopotrivă, în principiu pentru continuitate am votat”, a afirmat Gavrilă Cotuțiu, care și-a exercitat dreptul de vot în același loc.

Eu nu votez, m-am săturat de politică, de politicieni care își văd doar de interesele lor, nu mai merg la vot și nu mă interesează promisiunile lor”, a spus un alt domn. Aflat în fața unei secții de votare.

Dimineață electorală placidă în Cluj-Npoca

Campania electorală atipică, influențată, pobabil, și de situația generată de panemie, și desfășurată în bună parte în mediul online, nu pare să-i fi convins pe foarte mulți alegători că un candidat sau altul merită votat. Astfel, dimineața zilei de duminică nu i-a găsit pe mulți clujeni la secțiile de votare, atmosfera generală părând a fi una mai degrabă placidă. Situația nu s-a modificat radical nici după încheierea slujbei religioase, când, de regulă, oamenii merg în număr mai mare la urne, astfel că, pe la mijlocul zilei, în jurul orei 14, prezența la vot în întreg județul depășea doar cu puțin procentul de 21%, situându-se sub media națională de aproape 24%.

De altfel, nu toți cei care au ajuns la secțiile de votare erau determinați în a alege unul dintre competitori. ”N-am urmărit campania asta electoală. Că nici n-a fost o campanie, de fapt. Am primit niște mesaje pe telefon, dar le-am blocat. Așa că nu sunt foarte documentat, o să aleg pe cineva la fața locului, o să mă decid în ultimul moment”, spune un alegător, care se pregătea să inte în una din secțiile la care sunt arondate străzile din zona bulevardului Nicolae Titulescu.

Nici apartenența politică a candidaților nu pare a fi fost un criteriu hotărâtor la aceste alegeri. ”Am votat cu niște oameni pe care îi cunosc. Niște oameni care, cred eu, chiar sunt gospodari. În nici un caz nu am votat o orientare politică sau alta, indiferent care ar fi, social-democrație sau liberalism”, spune o doamnă la ieșirea dintr-o secție de votare din cartierul Gruia.

Un alt motiv al atitudinii cvasi-generale, ar putea fi rezultatul anticipat al competiției pentru ”locale”, care de la bun început a părut dominată, cel puțin pentru primăria clujeană, de o singură persoană. ”Am votat ca să-mi fac și eu datoria, deși că până la urmă tot o să iasă cine trebuie să iasă. Dar, măcar știu că am votat”, spune o doamnă, în fața unei secții de votare din cartierul Mănăștur.

Însă, unii clujeni privesc totul cu umor. ”Eu mă cred un câștigător, așa că nu pot să votez decât cu cei care vor câștiga”, spune, hâtru, un cetățean cu bărbiță, care iese dintr-o secție amenajată într-o școală din zona străzii Năsăud. ”Și chiar dacă, după o vreme, plimbându-mă prin oraș, o să constat că, de fapt, am pierdut, măcar o să pot spune că am pierdut pe mâna câștigătorilor”, încheie el, zâmbind.

V.D.

A.M.C

Articole din aceeasi categorie