V. B. Gădălin: „ÎNTOARCEREA ACASĂ”

Autor al cîtorva volume de poezii şi epigrame, prezent în viaţa culturală a cetăţii clujene, de-a lungul anilor, prin ipostaze animatorii, prin articole semnate în cotidienele clujene, prin prezenţe substanţiale în diverse formaţiuni culturale precum cenacluri literare, V. B. Gădălin concentrează atribuţiile unei personalităţi culturale indispensabile şi omniprezente. Un spiritus vivace al colectivelor pe care le reprezintă, V. B. Gădălin împrăştie un aer de seninătate, o notă de încredere în ceea ce înseamnă moralul pozitiv. Alături de el ai sentimentul că „nimic rău nu se poate întîmpla!”. Şi aceasta pentru că, prin seninătatea viziunii umanitare, sparge orice obstacol, risipeşte neguri şi viaţa „o vrea bună, ca bunul Dumnezeu”, ca să parafrazăm viziunea primului nostru mare poet V. Alecsandri.

Din această plinătate sufletească s-au împletit versurile din care se constituie volumul omagial, sugestiv intitulat „Întoarcerea acasă”. Ed. II, revăzută şi adăugită, ed. Napoca Nova, 2015.
Structurat pe şapte capitole şi un grupaj de „Referinţe critice”, volumul se vrea, în ultimă instanţă, o expresie a poeziei sufletului, un suflet larg, atotcuprinzător la împliniri şi suferinţe, la entuziasm şi regrete, la tot ceea ce poate fi expresie românească. „Întoarcerea acasă” se încheagă ca o sintagmă ce exprimă primordialitatea substanţei Eului poetic, cu harul ce i-a fost picurat să trăiască în vibraţie lirică totalitatea simţirii neamului românesc. De aici, poemele constitutive ale primului ciclu din volum, subintitulat „Poezia sufletului”, se înscriu în sinceritatea unei mărturisiri fruste, pure, precum o inocentă declaraţie adolescentină, de data aceasta, a iubirii neţărmurite faţă de locurile natale.

Precum o mare trăire, fundamentală condiţiei existenţiale, „chemarea străbună”, nostalgia pragului casei părinteşti, se regăseşte de-a lungul creaţiei spirituale, consfinţită încă prin anticul mit anteic, perpetuată prin secole, prelucrată filosofic în expresia unică românească a spaţiului mioritic blagian şi, de ce nu, a vocabulei „acasă”, de unde, „Întoarcerea acasă” – a sufletistului V. B. Gădălin. Poetul consemnează sacralitatea unui spaţiu, primordialitatea şi permanenţa lui, prin cîteva însemne ale satului natal, precum casa părintească, bătătura, livada, mustul ieşit de la teasc, fluierul, însoţit de joc, azi toate umbrite de veghea crucii sfinte în ţintirimul tot mai mult înstăpînit acum pe măguri şi suflete.

Cu ochii sufletului larg deschişi asupra lumii, autorul realizează conturul geografic şi sufletesc al unui spaţiu şi al unei lumi devenite permanenţe ale propriei existenţe. Scene de viaţă apuse, proiectate în contemporaneitate, îmbogăţesc pulsul vieţii şi sugerează ideea continuităţii spiritualităţii noastre. „Pe malul drept al Someşului Mic/Bonţida-i o străveche aşezare,/ Se-nvecinează cu comuna Sic,/Cu Coasta şi Jucu la hotare!”. Azi statutul comunei îşi regăseşte demnitatea prin reprimirea emblemei europene: „Bonţida are străzile-asfaltate,/ Castelu-i renovat, loc ideal./ Chiar prinţul Charles la poarta lui cînd bate,/ Ni-l promoveează-n plan universal!” (pg. 20). Imagini de o simplitate cuceritoare animă pulsul vieţii satului ardelenesc ca adevărate hieroglife, mărturie a unei lumi înveşnicite: Eu mi-am lăsat amprentele pe plug,/ Pe sapă şi pe ruda de la car/ Pe coarnele de bivoli prinşi la jug/ Ce-i îndemnam pe brazdă la hotar (Plugul şi obrazul şi Versul) sau, din poemul „Cumpăna”: Cumpăna de la fîntînă/Cu găleata atîrnată/Ca o-ntindere de mînă/ Spre o lume-ndepărtată (p. 33). E reiterată atmosfera din poezia transilvăneană, cu momentul blagian în ipostaza existenţialistă a meditaţiei dureroase asupra trecerii ireversibile a timpului: „Însă cînd în apa rece/ Chipul nu l-am oglindit/ Am simţit cum timpul trece…/M-am văzut îmbătrînit” (Cumpăna, p. 33).

Tot printr-o simbolistică subiacentă alimentează poemul „Vatră” ce atît de simplu şi firesc configurează ţinutul strămoşesc, îmbibat de suflarea românească, trăire a sentimentului patriei şi prin cinstirea limbii, ca legăminte străbune. Autografe dragi constituie pentru poet vietăţile şi flora locului, unele prezenţe unicat, precum „un arbore secular” prin aerul mereu proaspăt ce-i învăluie amintirile, „Alunul”, „Ariciul”, „Bradul”, „Nucul”, „Dudul”, Cuibul de ţarcă etc.

Copilăria presărată cu năzbîtii, supărări şi bucurii, cu chipuri dragi şi întîmplări memorabile i-a jalonat poetului drumul vieţii şi reperele sufleteşti, pregătindu-l mereu pentru bătălia cu sine. Cu bucuria împărtăşirii din atmosfera spirituală a cetăţii clujene, poetul evocă imaginea unor personalităţi remarcabile, din al căror spirit se adapă cu bucurie şi recunoştinţă, precum artiştii Dorel Vişan şi Florin Piersic, Cornel Udrea şi alţii care aureolează ambianţa spirituală a zonei. De altfel, forţa sufletească a poetului trăieşte vibraţia spaţiului natal cu sentimentul proiecţiei într-un veritabil „centrum mundi”, precum o predestinare l-a fericit a fi dintre beneficiarii acestui spaţiu sacru: „Bonţida – inima Transilvaniei”.

Prezent şi plin de vervă poetul excelează de-asemenea în poezii ocazionale, realizînd prin consemnări evenimente, personalităţi, ori împrejurări circumstanţiale. Regăsim în poezia lui specii ale genului moralist aduse în actualitate, unde se prezintă ca o coloană dreaptă, inflexibilă la adierea intereselor atît de frecvente azi, precum fabula şi mai mult, epigrama. Mai cu seamă ca epigramist poetul este de o spontaneitate fenomenală, făcînd deliciul oricăror dintre momentele de întîlniri literare unde este frecvent prezent ca spirit animator.
Antonia BODEA