USR: Călin Popescu-Tăriceanu şi ALDE nu au nicio legitimitate să propună un pact pentru justiţie

Uniunea Salvaţi România apreciază că ALDE şi preşedintele acestui partid, Călin Popescu-Tăriceanu, nu au legitimitatea să propună un pact pentru justiţie, în condiţiile în care au „contribuit activ”, prin amendamente, voturi şi acţiunile ministrului Justiţiei, Tudorel Toader, la „subminarea” independenţei justiţiei şi puterii magistraţilor.
„Călin Popescu-Tăriceanu şi ALDE nu au nicio legitimitate să propună un pact pentru justiţie, pentru că au contribuit activ, prin amendamente, voturi şi acţiunile ministrului Tudorel Toader la subminarea independenţei justiţiei şi puterii magistraţilor. Documentul propus de Călin Popescu-Tăriceanu este o dovadă a ipocriziei ALDE, dar şi a complicităţii la distrugerea principiului supremaţiei legii pentru a favoriza infractorii”, se arată într-un comunicat al USR.
Conform aceleiaşi surse, Călin Popescu-Tăriceanu este „aliatul loial” al lui Liviu Dragnea şi al PSD „în privinţa distrugerii” justiţiei independente.
„La fel ca aliatul său Liviu Dragnea, Călin Popescu-Tăriceanu a încercat, în trecut, desfiinţarea DNA şi decapitarea instituţiilor care luptă împotriva corupţiei. USR nu a uitat că liderul ALDE a condus un guvern care-şi făcuse un obiectiv din oprirea luptei anticorupţie şi că a susţinut un ministru al Justiţiei, pe Tudor Chiuariu, la fel de odios precum cel care deţine azi portofoliul, din partea ALDE, Tudorel Toader. USR denunţă documentul lui Călin Popescu-Tăriceanu ca fiind un pact al tăcerii şi complicităţii în distrugerea justiţiei independente. Tăriceanu şi ALDE ne propun să nu mai vorbim despre legile justiţiei şi cele penale, încălcarea independenţei magistraţilor de către ministrul său Tudorel Toader, utilizând cinic aceleaşi principii generoase ale drepturilor civile, folosite ca pretext şi de Comisia Iordache, care a pus în operă distrugerea justiţiei independente”, susţin reprezentanţii formaţiunii politice.
USR adaugă că „Fără penali în Funcţii Publice” este singurul pact pe care îl recunoaşte şi îl susţine, în condiţiile în care Comisia de la Veneţia a arătat, în poziţia pe marginea modificării legilor penale şi ale justiţiei, că exercitarea puterii politice de către persoane care au încălcat grav legea pune în pericol principiul legalităţii.

Articole din aceeasi categorie