UNTOLD Festival 2015, 30 iulie – 2 august

Peste 150 de artişti, peste 80 de ore de muzică, peste 1000 de voluntari, …

Cam acestea sînt datele esenţiale ale primei ediţii clujene UNTOLD Festival, o premieră absolută pentru Cetate şi România ca eveniment muzical dedicat unui anumit stil, generic numit hip – hop. Şi la Cluj – Napoca vor fi prezenţi o parte din greii hip – hop – ului mondial.

Un scurt istoric al hip – hop – ului se impune totuşi. Hip hop – ul sau rap cum este generic numit, este gen muzical şi mişcare culturală deopotrivă, dezvoltate în comunităţile urbane ale New York – ului, printreafroamericani în special, localizaţi în Bronx. Termenul de hip – hop (săritura din şold) îi este atribuit lui Keith Cowboy, rapper remarcat cu Grandmaster Flash şi Furious Five.

Patru sînt elementele care caracterizează hip – hop – ul : dance a hip hop – breakdance şi alte forme de dans stradal; arta hip – hop – numită şi graffiti; muzica hip – hop – djing, beat/beatmaking; rapping – Mcing. Ca stiluri abordate ne referim la trip hop (gen muzical de consum,originar din Bristol, cunoscut şi sub numele de ‘Bristol Sound’), reggae (gen muzical dezvoltat în Jamaica sfîrşitului anilor ’60), hip – hop – deja amintit.

Revin la Untold Festival, proiect major care face parte din programul Cluj – Napoca 2015 – Capitală Europeană Culturală, proiect dezvoltat de Fundaţia Share.

Dacă este să scriem şi să vorbim stict tehnic despre festival, atunci trebuie amintite următoarele : au fost ridicate opt scene principale (Cluj Arena, două la Sala Polivalentă, Piaţa Unirii, Piaţa Muzeului, alte două în Parcul Central, ştrandul Sun ca locaţii fixe); sînt aşteptaţi peste 150 de artişti din întreaga lume; vor fi peste 80 de ore de muzică în cele patru zile de festival; asigura desfăşurarea evenimentului peste 1000 de voluntari !; au fost deja vîndute peste 40. 000 de bilete !; se estimează o participare de cca 250. 000 de iubitori ai muzicii de gen; mai puneţi aici forţele de ordince care vor asigura liniştea şi disciplina, personalul medical pentru cazuri de urgenţă (sperăm să nu fie deloc), o armată întreagă pentru un eveniment deocamdată unic în România, ca amploare în primul rînd.

Programul celor patru zile este următorul :joi, 30 iulie : Şuie Paparude, Tom Odell, Duke Dumont, Fedde Le Grand, Dimitri Vegas & Like Mike, ATB, Lost Frequencies Michael Calfan (pe Cluj Arena, de la orele 18. 00); Nu Zău, Dance & Pika, Adam Beyer, Alexandru Jijian (la Polivalentă, de la miezul nopţii); DJ Oz, DJ Snow& Mc Agent, P Money, The Bug & Flow Dan, Gramatik, Wilkinson (Polivalentă, malul Someşului)

Vineri, 31 iulie : concertează Avicii, Andy C, Gentleman, Foreign Beggars, Akua Naru, Şuie Paparude, Onra, Cazette, Aron Chupa

Sîmbătă, 1 august : urcă pe scenele de concert Armin Van Buuren, Tinie Tempah, John Newman, Sharam, Satoshi Tomiie, Patrice, Crazy P, Fatman Scoop

Duminică, 2 august : David Guetta, John Digweed, Nic Fanciulli, Pendulum & Verse, DJ Premier, Nightmares on Wax, Mr Woodnote, Lil Rhys & Eva lazarus, Jeru the Damaja, Tujamo, Third Party.

Nu voi intra în biografiile tuturor celor prezenţi. Voi da doar cîteva date … Adam Beyer face parte din noul val de DJ europeni de mare succes; Sasha bifează două nominalizări la premiile Emmy, alte patru premii la Intenational Dance Music Award, treipremii la DJ Awards, …; Lee Burridge este britanicul considerat unul dintre cei mai buni DJ de muzică dance din Hong Kong; Armin Van Buuren are o nominalizare la Grammy pentru piesa ‘This Is What it Feels Like’; David Guetta deţine două premii Grammy, lucru mai rar în lumea premiilor Grammy, …

Demostene ŞOFRON

Foto : byBarbu

Articole din aceeasi categorie