Universitatea de Artă şi Design Cluj – Napoca. Expoziţia Absolvenţilor * Fashion Design Gala

vernisaj duminică 24 iunie, 19. 00 * Expo Transilvania
Ca în fiecare an, iunie – iulie marchează momentul de sărbătoare al absolvenţilor Universităţii de Artă şi Design, reuniţi într-o expoziţie unicat în România. Expoziţia Absolvenţilor a ajuns la cea de a XVIII – a ediţie. Una care propune peste 3000 de lucrări, lucrările de diplomă din toate specialităţile artelor plastice:pictură, sculptură, grafică, foto – video – videoprocesare computerizată a imaginii, conservare – restaurare, ceramică – sticlă – metal, design textil, design, nivel licenţă, respectiv master. Cele două momente, expoziţia absolvenţilor – fashion design gala – oferă astfel absolvenţilor nu numai şansa unor expoziţii personale, unii dintre ei la primele de acest gen, ci şi şansa de fi văzuţi, de a fi vizibili în spaţiul artelor plastice, de a fi apreciaţi, manifestarea anuală definind caracterul şi individualitatea fiecărei generaţii de artişti în parte.
O parte dintre absolvenţi au avut deja personale cu prilejul Expo Maraton 2018 şi mă refer la Emma Păvăloaie (pictură), Andreea Zimbru (pictură), Anamaria Hurghiş (arte textile – design textil), Silvia Mateescu (pictură), Celina Cordoş (grafică), Andrei Sclifos (pictură), Andreea Mihalka (grafică), Ovidiu Bojor (foto – video), Anca Andreea Cobzaru (grafică), Iosif Ioan (ceramică), Andrei Nuţu (pictură), Alexandra Filimon (grafică).
Expo Transilvania devine preţ de cinci zile – 24 – 28 iunie – un veritabil şi autentic centru de artă contemporană, unicat, reiau această idee, în România. Fashion Design Gala este programată sâmbătă 30 iunie, urmând să revin asupra locului, respectiv asupra tinerilor absolvenţi.
Expo Transilvania urmează să fie demolat!!!
Este ştirea neplăcută a momentului. Aducerea Expoziţiei Absolvenţilor înainte de iulie 2018, are o singură explicaţie, demolarea spaţiului expoziţional începând cu 1 iulie. Locul urmează să fie luat de un nou complex rezidenţial. Asta este…
Demostene ŞOFRON

Articole din aceeasi categorie