UNITER 2018. Laureaţii clujeni ai celei de a 26–a ediţii

Cea de a 26 a ediţie UNITER s-a desfăşurat în premieră absolută, la Alba Iulia, oraş anume ales într-un an Centenar. La Alba Iulia s-a votat unirea Transilvaniei cu România. În pavilionul amplasat pe esplanada din faţa Catedralei Romano – Catolice, au fost prezenţi peste 300 de persoane, semn al aprecierii şi al prestigiului de care se bucură Uniunea Teatrală din România.
Juriul final al Galei UNITER a fost compus din Dragoş Buhagiar (scenograf), Marina Constantinescu (critic de teatru), Marcel Iureş (actor), Ana Ularu (actriţă) şi Alexa Visarion (regizor).

Bogdán Zsolt la al treilea premiu UNITER din cariera sa!
Bogdán Zsolt a câştigat Premiul UNITER pentru cel mai bun actor în rol secundar pentru rolul Roy Cohn din spectacolul Îngeri în America I-II de Tony Kushner, regia: Victor Ioan Frunză. Premiul i-a fost acordat în cadrul Galei UNITER, care a avut loc pe 8 mai, la Alba Iulia.
Actorul Teatrului Maghiar de Stat din Cluj – Napoca, este la cel de al treilea premiu UNITER, după ce i s-a decernat de două ori premiul pentru cel mai bun actor în rol principal pentru Bergman (Strigăte şi şoapte, regia: Andrei Şerban, 2010) şi Faustus (Tragica istorie a doctorului Faustus, regia: Mihai Măniuţiu, 2003).
Spectacolul ‘Îngeri în America I – II este programat pe 27 şi 31 mai, ora 18.00, în Sala Studio a Teatrului Maghiar de Stat. Din distribuţia spectacolului fac parte actorii Zsolt Bogdán, Péter Árus, Éva Imre, Ervin Szûcs, Balázs Bodolai, Emõke Kató, Szabolcs Balla, Tekla Tordai. Scenografia este semnată de Adriana Grand.

Doina Modola, UNITER pentru critică teatrală
Şi în cazul Doinei Modola, prezentările nu – şi au locul. Pentru Doina Modola vorbesc nu numai articolele de specialitate, ci şi cărţile de profil, printre care se numără Dramaturgia românească între 1900 – 1918 (1983), Actori pe scena lumii (1990), Lucian Blaga şi teatru. Insurgentul (1999), Lucian Blaga şi teatrul. Riscurile avangardei (2003), nu sunt singurele deisgur.

Actorul Anton Tauf, UNITER pentru întreaga activitate
Cu Anton Tauf suntem iarăşi în faţa unui nume emblematic al scenei româneşti, al Clujului. A fost văzut şi apreciat în spectacolele Barrymore, Dansul morţii, Însemnările unui nebun, Pygmalion, Hamlet, Arden din Kent, Îmblânzirea scorpiei, Bolnavul închipuit, Eoyzeck, Macbeth,…

Alte premii…
Cel mai bun spectacol – Rambuku; cel mai bun regizor – Yuri Kordonsky; cel mai bun scenograf – Helmut Stürmer şi Ioana Popescu; cel mai bun actor în rol principal – Victor Rebengiuc; cea mai bună actriţă în rol principal – Mariana Mihuţ; cel mai bun actor în rol secundar – Zsolt Bogdan; cea mai buna actriţă în rol secundar – Ada Lupu; critică teatrală – Doina Modola; teatru radiofonic – Ovidiu, exilatul de la Pontul Euxin; teatru TV – Visul unei nopţi de iarnă; debut – Codrin Boldea * premii pentru întreaga activitate : Ileana Stana Ionescu, Alexandru Dabija, Doru Păcurar, Anton Tauf, Sorina Bălănescu * Premiul de Excelenţă – Horaţiu Mălăele*
Demostene ŞOFRON

Articole din aceeasi categorie