Un proiect cât centenarul : ENCICLOPEDIA IMAGINARULUI DIN ROMÂNIA

• de vorbă cu prof. univ. dr. Corin Braga •

GEDSC DIGITAL CAMERA25

– Imaginarul…
– Termenul mai cunoscut este cel de imaginaţie. În limbajul comun, în filosofie, în istoria ideilor de câteva secole termenul curent a fost cel de imaginaţie. Acest termen desemnează produsele fanteziei umane ca nişte produse iluzorii. Ca nişte falsuri. Ca nişte erori ale cunoaşterii, ale reprezentării ş.a.m.d. Din cauza aceasta, de-a lungul istoriei şi filosofii dar şi oamenii de rând au tratat peiorativ imaginaţia considerând-o – Decartes chiar aşa spunea – „mama tuturor erorilor”. E o comparaţie care-mi place: nebuna casei. Erau casele acelea de aristocraţi, în care jos era sală de bal, loc de întâlnire, dar câte o mătuşă nebună era ţinută în pod, izolată, pentru ca să nu iasă şi să strice bunul renume al familiei. Imaginaţia, în aparatul cognitiv uman era considerată nebuna casei, cea care crează iluzii, himere, fantezii… La un nivel mai simplu de definiţie, imaginaţia era considerată o funcţie de recombinare a reprezentărilor: ne aducem aminte de un cal, ne aducem aminte de un om, şi fantezia vine cu libertatea ei iresponsabilă şi crează altceva. Aşa că , în cel mai bun caz, imaginaţia era considerată o facultate care înfrumuseţează realitatea, cu imagini, mai mult sau mai puţin corecte. Dar, pornind de la Immanuel Kant şi toţi cei care l-au urmat s-a ajuns la concluzia că imaginaţia are funcţii mult mai importante; ea organizează reprezentări şi le prelucrează pentru a fi preluate de idei de către raţiune. De asemenea, s-a considera că o parte a imaginaţiei are funcţia de a încărca reprezentările lucrurilor dinafară cu sensuri care vin din fiinţa umană, sensuri care vin din inconştient, care ţin de natura noastră specifică. Pentru a desemna această funcţie a imaginaţiei – şi ordonatoare, şi creatoare – şcoala franceză a creat termenul de imaginar. Prin imaginar, ei desemnează această funcţie internă creatoare a fiinţei umane, care, în plus faţă de reprezentările simţurilor, sau ale lumii exterioare adaugă simbolurile. Cele care reflectă natura noastră umană, care crează realităţi poate nu ontologice, dar crează realităţi psihologice. Vorbesc aici despre conţinuturi pe care altfel nu le-am putea descifra, nu am avea acces la ele.
– Ca să rezumăm…
– Imaginarul este funcţia creatoare de imagini simbolice, care exprimă conţinuturi ale psihicului uman. Practic, imaginarul ne îmbogăţeşte de nenumărate ori realitatea. Aşadar, imaginarul crează lumi îmbogăţite. Evident, există simboluri comune, dar există componente schematice înnăscute, comune rasei umane şi atuncea, indiferent de spaţiul geografic sau epocă, există nişte imagini arhetipale, dar acestea, de obicei, sunt modelate de către cultură, educaţie, spaţiul istorico-geografic respectiv. Soarele, spre exemplu. Luna. Zeificarea lor. Egiptenii n-au fost în contact cu aztecii şi, totuşi, ambele civilizaţii au recurs la aceste simboluri. Exemplele ar putea continua. Nuanţele, însă, şi chipurile de încărcătură simbolică sunt adăugate cultural. Totul ţine de cultura, religia respectivă, care vine cu nuanţe şi le integrează în nişte constelaţii specifice. La azteci Soarele cere sacrificii; la egipteni Soarele este, împreună cu Nilul factorii care dau fecunditatea pământului…
– Imaginaţia nu este numai literatură, artă…
– Corect. Ea face parte din facultăţile esenţiale ale naturii umane. Noi nu gândim doar prin reprezentări senzoriale, depozitate în memorie sau doar în scheme logice, raţionale ale intelectului, ci şi prin aceste imagini. În tot comportamentul nostru, atât social, cât şi individual trebuie să ţinem cont şi de imaginaţie. Ea nu ţine numai de artă. De creaţia… frumoasă. Ea face parte din mecanismul nostru de funcţionare în lume. Numai aşa putem vorbi de imaginarii sociale, un imaginar al cotidianului sau al reprezentărilor noastre geografice şi istorice. Există reprezentări spaţiale: (Blaga) spaţiul ondulat deal-vale la români, spaţiul stepei uriaşe la slavi, spaţiul muntelui, al mării… Noi trăim într-o istorie care se petrece cronologic, în care există fapte, întâmplări, domnitori, războaie, dar şi reprezentări ale acestei istorii care pot schimba cursul istoriei. Marii noştri scriitori romantici, Bălcescu bunăoară şi alţii, au avut o viziune despre istorie. Ei au schimbat nu faptele istorice, ci sensul lor. L-au glorificat pe Mihai Viteazul făcând dintr-un domnitor medieval care – da! – dorea o mai mare putere prin unirea celor vorbitori de-o limbă, l-au transformat, zic, într-un reprezentant al unui ideal care nu funcţiona la 1600. Dar funcţiona ca ideal naţional la 1848.
– Aşa aţi ajuns la ideea enciclopediei?
– Da. Imaginarul social ne permite o amplificare a cercetării. E vorba aici de mai multe domenii în care, iată!, imaginarul îşi pune amprenta şi pe care noi le putem analiza pentru a vedea care este identitatea noastră. Fără să folosim cuvinte mari, trebuie să precizăm că suntem în anul centenar. Am atins un ideal istoric. Au fost mulţi şi a durat mult pună acest lucru a fost pus în practică. 100 de ani. Este o cifră frumoasă, un moment de bilanţ, un moment în care trebuie să vedem – bun! – ne-am unificat, am creat cadrul geografic, economic în care să fim o naţiune unită. Care este profilul acestei naţiuni create? Care este patrimoniul identitar al românilor? În acest sens, acum un an Ministerul Educaţiei, (UEFIT) a făcut un apel. Noi am depus un proiect de cercetare. Şi am câştigat finanţarea. Iar din martie, am pus în mişcare mecanismele de cercetare care să ducă la această enciclopedie.
– Care este proiectul în sine?
– Ideea este de a reflecta domeniile în care se manifestă identitatea noastră în perspectiva celor 100 de ani şi, desigur, a celor 2000 de ani de existenţă a poporului nostru. Aşa cum arătam, imaginarul este polimorf şi se aplică la diferite domenii. Enciclopedia are 5 volume, care reflectă 5 domenii diferite: Patrimoniu şi identitate lingvistică; Patrimoniu şi imaginar literar; Imaginar istoric; Imaginar religios şi Imaginar artistic, cuprinzând cam toate artele. Aş fi fost interesat să realizăm şi un volum de imaginar geografic sau de imaginar cotidian, unul social-politic şi chiar ideologic.. Dar această cercetare nu a avut decât finanţare pentru 5 ateliere.
– Aţi avut un model? A mai făcut cineva ceva asemănător?
– Modelul am fost tot… noi. În urmă cu doi ani am candidat, la Bruxelles, pentru o enciclopedie a imaginarului în Europa. 10 volume cu 10 sinopse ale imaginarelor la cele 28 de ţări ale Uniunii. N-a fost să fie! Nu ştiu de enciclopedii asemănătoare. Există dicţionare de mituri literare,există tot felul de enciclopedii de teme, dar propunerea noastră nu are corespondent occidental.
– Câţi oameni angrenaţi în realizarea acestui proiect?
– În medie 20 de cercetători pentru fiecare atelier. Fiecare din cei 100 de cercetători vor redacta articole de circa 20 de pagini. La un calcul simplu, rezultă că un volum ar avea aproximativ 500 de pagini. În cadrul fiecărui volum am organizat materia şi oamenii după nişte criterii care ţin de cercetarea imaginarului. Noi nu dorim să rescriem, spre exemplu, istoria literaturii române. De la Călinescu la Manolescu aceste lucruri au fost făcute. Ideea este de a folosi nişte criterii care sunt specifice cercetării imaginarului şi de a folosi materia reprezentaţională după ceea ce în literatura de specialitate înseamnă nişte bazine semantice. Sau constelaţii de imagini şi simboluri care traversează epoci. Literatura până în secolul XVIII era dominată de viziunea de tip raţionalist iluminist. Noi am avut Şcoala Ardeleană, care îşi propunea afirmarea individualităţii. Arta, literatura de tip iluminist este arta care domina raţiunea. A venit începutul secolului XIX, iar această constelaţie de simboluri a fost înlăturată şi înlocuită de constelaţia de simboluri ale romantismului. Acest lucru a schimbat cu totul peisajul. Ca şi cum noi privim cerul, vedem un cer albastru, luminos, cu soare şi după ce închidem ochii vedem un cer întunecat, noapte, umbre, stele, fantome… O schimbare de decor! În cercetarea imaginarului nu interesează formele şi nici cronologia propriu-zisă, ci aceste mari decoruri care circulă în cadrul unei literaturi. Aşa apar articole de tipul imaginarului folcloric, cu tot decorul care ţine de basmele, descântecele şi proverbele lui şi care sunt specifice poporului nostru, chiar dacă surprindem şi elemente comune cu folclorul slav sau sud dunărean; reprezentări ale imaginarului istoric: cronicarii au dat nişte imagini şi teme de reflecţie (ei nu vroiau să scrie literatură, ci istorie). Exemplele ar putea continua, dar trebuie să spun că, în felul acesta am împărţit literatura română în 20 de bazine semantice şi în felul acesta putem cartografia. Nu e vorba de curente în sens cronologic, ci totul văzut din perspectiva acestor reprezentări ale lumii de dinafară sau dinăuntru.
– V-aţi stabilit terminologia, metodologia comună. Ce urmează?
– Conferinţele premer-gătoare au pus bazele cercetării. Urmează, până în toamnă, câte un rezumat al articolelor propuse. Iar în iunie, 2019 fiecare cercetător îşi va prezenta studiul pe care el l-a redactat. Atunci vor avea loc discuţii, observaţii… iar în decembrie se vor preda articolele în formă definitivă. Apoi, paginarea, BT şi în 2020 apariţia pe piaţă.
Interviu realizat de Radu VIDA