Un prim pas pentru combaterea dezastrului ecologic de la Pata Rât

Conducerea Consiliului Judeţean Cluj anunţă că s-a semnat, ieri, autorizaţia de construire pentru lucrările de intervenţie în primă urgenţă la depozitul neconform de deşeuri Pata Rât. Demersul vine ca urmare a hotărârii Comitetului Judeţean pentru Situaţii de Urgenţă Cluj din 8 septembrie prin care s-a dispus efectuarea de lucrări în vederea stabilizării, stopării efectului de poluare a pârâului Zăpodie şi pentru eliminarea levigatului.
„Pentru a limita consecinţele negative ale scurgerii de levigat, am autorizat în regim de maximă urgenţă aceste lucrări, respectând astfel întocmai termenele stabilite de Garda de Mediu. Staţia de osmoză inversă ce va epura levigatul de la Pata Rât va fi dată în funcţiune în cel mai scurt timp posibil, astfel încât substanţele scurse din depozitul neconform să fie neutralizate şi să devină absolut inofensive pentru mediu”, a declarat preşedintele Consiliului Judeţean Cluj, domnul Alin Tişe.
Consiliul Judeţean Cluj derulează în prezent achiziţia serviciilor de închiriere a unei staţii de osmoză inversă, fiind deja depuse în acest sens trei oferte. Urmează ca în cursul săptămânii viitoare să aibă loc procedura legală de negociere cu ofertanţii, semnarea contractului şi, ulterior, începerea efectivă a procesului de epurare. În acest fel, levigatul va fi colectat într-un bazin al staţiei de epurare de unde va fi preluat în vederea procesării de către staţia de tratare ce funcţionează pe principiul osmozei inverse. La finalul procesului de epurare lichidul rezultat va fi total inofensiv pentru mediu, putând fi deversat în pârâul Zăpodie.
Staţiile de tratare a levigatului care funcţionează pe principiul osmozei inverse reprezintă, pentru nivelul actual de dezvoltare a tehnicilor de epurare, cea mai eficientă metodă de îndepărtare a tuturor categoriilor de contaminanţi din levigat, astfel încât, la evacuarea în sistemele de canalizare sau în apele de suprafaţă, indicatorii caracteristici ai acestuia să fie în limite admisibile prevăzute de legislaţia în domeniu.
Cosmin PURIŞ

Articole din aceeasi categorie